Se pare că pentru a combate grava problemă cu care se confruntă, China a descoperit o soluţie inovativă: va acoperi şi împresura cu verdeaţă un oraş întreg, relatează Dailymail. Cam un milion de plante fac parte din acest proiect.
Noul Oraş Pădure este construit în prezent în zona de sud a Chinei, în provincia Guangxi, şi va găzdui circa 30.000 de locuitori. Lucrările ar urma să se încheie în 2020.
Oraşul se va întinde pe o suprafaţă de circa 175 de hectare, adică aproape jumătate din suprafaţa Central Park din New York.
Proiectul are prevăzute peste 1 milion de plante din 100 de specii diferite. Ca urmare, calitatea aerului ar urma să fie mult mai bună decât în alte oraşe chineze.
Proiectul de design este realizat de firma italiană Stefano Boeri Architetti. Designerii susţin că plantele care vor fi incluse în acest proiect au capacitatea de a absorbi în jur de 10.000 de tone de dioxid de carbon în fiecare an, ceea ce echivalează cu emisiile a 1.961 de maşini.
În plus, verdeaţa care va acoperi clădirile ar urma să menţină temperatura în clădiri şi în mediul înconjurător la nivele mai reduse decât în zonele urbane tradiţionale.
China va construi primul oraş verde care va avea clădirile acoperite de peste 1 milion de plante şi 40.000 de copaci
22 octombrie 2017
(827 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Actorul Luke Perry a murit la vârsta de 52 de ani
(4 martie 2019)
502 vizualizări
13 noi destinaţii turistice pe care englezii le pot vizita în acest an
(4 februarie 2017)
352 vizualizări
Spania: Peştera de la Altamira va fi din nou deschisă, după 12 ani
(4 februarie 2014)
680 vizualizări
Insula Rhodos a rămas fără curent electric şi fără apă. Sunt incendii de amploare în partea de nord a Mediteranei
(2 august 2021)
118 vizualizări
Care sunt cele mai aşteptate filme din 2019
(4 ianuarie 2019)
154 vizualizări
Accident feroviar în Turcia. Un tren a deraiat lângă Ankara. Patru morţi şi 43 de răniţi.
(13 decembrie 2018)
78 vizualizări
La muzeu, în costum de scafandru! Doi tineri vor să amenajeze un muzeu subacvatic la Constanţa
(4 februarie 2015)
123 vizualizări
Cine sunt talibanii şi ce vor pentru Afganistan? De la istorie, la prezent
(19 august 2021)
46 vizualizări
Monica Odagiu, după ce a accidentat mortal un pieton: 'Sunt traumatizată pentru că nu îmi ies din minte acele clipe teribile'
(10 aprilie 2023)
122 vizualizări
Turcia intenţionează să primească turişti nevaccinaţi şi fără test PCR, în această vară, dar numai din ţările în care epidemia este sub control.
(16 martie 2021)
312 vizualizări
Irak: Bilanţul incendiului de la spitalul Covid-19 a ajuns la 52 de morţi şi 22 de răniţi
(13 iulie 2021)
49 vizualizări
Sărbătoare mare pentru credincioşi! Ce trebuie să ştii despre mucenici!
(9 martie 2025)
334 vizualizări
Cod roşu de furtună în Marea Britanie – cea mai puternică furtună din ultimele decenii: milioane de oameni sunt sfătuiţi să nu iasă din case
(18 februarie 2022)
84 vizualizări
O insulă superbă din Grecia, care are nevoie disperată de locuitori, oferă oricui vrea să se mute 500 de euro pe lună şi pământ pentru a-şi construi o casă sau o afacere
(14 iulie 2019)
139 vizualizări
Parcul Natural Porţile de Fier poate deveni a doua rezervaţie a biosferei din România
(2 octombrie 2015)
123 vizualizări
Drumuri magice pe care poţi evada cu maşina
(8 iunie 2015)
238 vizualizări
Zeci de morţi într-un tren cuprins de flăcări
(31 octombrie 2019)
73 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole


























