Autorităţile din Mexic au descoperit în doar o săptămână mai mult de 370 de copii abandonaţi de traficanţii de carne vie care încercau să treacă graniţa cu Statele Unite ale Americii, relatează AFP.
Institutul Naţional al Imigraţiei (INM) din Mexic a precizat că sutele de copii abandonaţi au fost găsiţi doar în perioada 17-24 martie, de-a lungul a 14 state sud-americane. Autorităţile au mai spus că cei mici aveau diferite naţionalităţi, venind din diferite ţări ale Americii de Sud, însă nu au precizat vârstele copiilor Potrivit unei declaraţii a reprezentanţilor INM, 163 de copii din totalul celor 370 au fost lăsaţi în urmă din cauză că nu erau însoţiţi de o rudă adultă sau cunoştinţă. În multe dintre cazuri copiii sunt abandonaţi în zone periculoase sau dificil de parcurs, au adăugat autorităţile mexicane. „Copiii prezentau semne de epuizare, răni la picioare, deshidratare, dezorientare”, au spus oficialii INM. Autorităţile au arestat recent nouă suspecţi în cazul celor 370 de copii abandonaţi. Ghizii copiilor, de cele mai multe ori persoane necunoscute familiei, sunt plătiţi cu sume între 3.000 şi 5.000 de dolari pentru a-i aduce pe partea cealaltă a graniţei, notează AFP.
Autorităţile au dezvăluit că numărul copiilor abandonaţi la graniţa mexicano-americană a crescut considerabil de mult în ultimele luni. În fiecare an, aproximativ 140.000 de imigranţi încearcă să treacă graniţa ilegal, expunându-se astfel riscurilor de a fi arestaţi sau chiar ucişi.