Preşedintele rus Vladimir Putin a schiat pe o pârtie aparţinând gigantului Gazprom de la Soci, staţiunea de la Marea Neagră care va găzdui între 7 şi 23 februarie Jocurile Olimpice de Iarnă, relatează Associated Press.
Putin a vizitat vineri locurile unde se vor desfăşura Jocurile Olimpice, după ce miercuri s-a deplasat în oraşul Volvograd din sudul Rusiei, unde în această săptămână au avut loc două atentate sinucigaşe cu bombă, soldate cu 34 de morţi.
În imaginile transmise de televiziunea de stat, preşedintele Vladimir Putin (61 de ani) şi premierul Dmitri Medvedev sunt văzuţi schiind împreună la Krasnaia Poliana, locul de desfăşurare al sporturilor în aer liber din cadrul Jocurilor Olimpice de la Soci.
Cei doi lideri ruşi nu au schiat însă pe pârtiile pe care vor evolua sportivii, ci într-o staţiune de schi care aparţine companiei de stat Gazprom şi care este adiacentă pârtiilor de schi olimpice.