Familia cântăreţei Whitney Houston a anunţat că fiica acesteia, Bobbi Kristina Brown, în vârstă de 22 de ani, aflată în comă de mai multe luni, a fost transferată la un centru pentru bolnavi aflaţi în stadiu terminal, informează AFP.
Tânara a fost găsită inconştientă în cada de baie la 31 ianuarie anul acesta, la Atlanta (Georgia, sud-estul SUA).
"În ciuda îngrijirii primite de la mai multe instituţii, starea ei de sănătate continuă să se deterioreze", a explicat într-o declaraţie matuşa sa Pat Houston.
"Ea a fost dusă într-un centru de îngrijiri paleative. Va mulţumesc tuturor pentru mesajele de sprijin şi rugăciuni. Acum este în mâinile lui Dumnezeu", a adăugat ea.
Accidentul tinerei Bobbi Kristina Brown aminteşte de cel al mamei sale, care a fost găsită decedată în cada de baie, în Los Angeles, la 11 februarie 2012, în ajunul Premiilor Grammy. Potrivit medicului legist, cântăreaţa Whitney Houston a consumat probabil o supradoză de alcool şi de droguri înainte de înec.