Încă o crimă înfiorătoare a zguduit recent America, iar asta cu atât mai mult cu cât criminalul, fiul celebrului actor Cameron Ely, din filmul Tarzan, şi-a omorât mama, după care a încercat să dea vina pe tatăl lui! Deznodământul a fost unul dramatic…
Fiul lui Ron Ely, Cameron şi-a înjunghiat mortal mama, pe Valerie Ely (62), după care a sunat la 911 şi a încercat să dea vina pe tatăl lui, conform probei audio ce a fost dată recent publicităţii. Marţi, la biroul de Poliţie din Santa Barbara, s-a primit un telefon, în urma căruia un bărbat anunţa că tatăl lui a încercat să-şi atace soţia. În momentul în care operatorul a sunat înapoi, a răspuns un bărbat care vorbea neinteligibil, cu răsuflarea tăiată şi părând să plângă.
Fiul criminal, omorât de poliţie
După ce s-au deplasat la adresă, poliţiştii au relatat că au vorbit cu un domn în vârstă – ulterior fiind identificat ca Ron Ely (81) – care a confirmat că suspectul era fiul lor şi că nimeni nu se afla în casă la momentul respectiv! Actorul, a cărui condiţie medicală îl împiedică să se exprime clar, le-a spus poliţiştilor că probabil fiul său a fugit cu maşina, dar nu a fost în stare să le spună cu care dintre ele…
După ce au scotocit proprietatea şi împrejurimile, poliţiştii l-au găsit pe Cameron (30), fiul celor doi. Acesta i-a ameninţat pe oamenii legii, ceea ce i-a făcut pe aceştia să folosească armele din dotare, rănindu-l mortal.
În afara lui Cameron, Ron şi Valerie, care s-au căsătorit în 1984, mai au două fete, Kirsten şi Kaitland, în vârstă de 32 de ani, extrem de ataşate de părinţii lor. Deocamdată, nimeni din familie nu a făcut niciun comentariu.
Soţia actorului din „Tarzan”, Ron Ely, ucisă în propria casă, iar criminalul este chiar fiul lor!
18 octombrie 2019
(240 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Cele mai ciudate obiceiuri de Crăciun
(25 decembrie 2024)
1058 vizualizări
Vulcan activ, descoperit sub 1.000 de metri de gheaţă
(20 noiembrie 2013)
97 vizualizări
Biletele pentru concertul Depeche Mode de la Cluj-Napoca au fost suplimentate pentru mai multe categorii
(10 mai 2017)
347 vizualizări
Clipul verii: O femeie dansează goală pe un Ferrari. Poliţiştii sunt nerăbdători s-o cunoască
(27 august 2019)
401 vizualizări
Maria Jose Alvarado, Miss Honduras şi concurentă la Miss World, a fost ucisă
(20 noiembrie 2014)
299 vizualizări
A murit designerul Oscar de la Renta
(21 octombrie 2014)
67 vizualizări
Cititorii Jurnalului Prahovean la concertul Sting
(31 iulie 2013)
115 vizualizări
Cancerul mamar, stopat în 11 zile printr-un nou tratament experimental care dă rezultate uimitoare
(12 martie 2016)
275 vizualizări
Consuelo îl răsfaţă pe Adi Mutu
(25 decembrie 2013)
134 vizualizări
"Câinele japonez", eligibil pentru nominalizarea la premiul Oscar
(11 octombrie 2014)
89 vizualizări
Ziua păcălelilor
(1 aprilie 2017)
589 vizualizări
Telefon public dotat cu fotoliu
(19 septembrie 2014)
617 vizualizări
Ştii să te pensezi corect?
(25 iulie 2013 - Clara ION)
134 vizualizări
SUA i-au înapoiat Mongoliei scheletele de dinozauri furate
(13 iulie 2014)
119 vizualizări
"Prima Doamnă" a Cataloniei este româncă
(12 ianuarie 2016)
136 vizualizări
Casa celebrei Mata Hari a fost distrusă într-un incendiu
(22 octombrie 2013)
148 vizualizări
Marcela Topor, noua „primă-doamnă“ a Cataloniei
(2 octombrie 2017)
844 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























