Zilele trecute, inspectorii ecologi din cadrul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării au găsit în zona Uzlina un exemplar de vultur pleşuv sur, aflat într-o stare de vizibilă epuizare, scrie Adevarul.ro

Nefiind în stare să zboare, exista pericolul de a deveni o pradă facilă pentru şacalii existenţi în zonă aşa încât a fost transportat într-o zonă sigură unde un medic veterinar i-a făcut un set de analize. Cu această ocazie s-a constatat că vulturul a fost inelat în Israel în luna noiembrie 2014 şi are montat un sistem de urmărire prin satelit, pentru monitorizarea deplasărilor şi determinarea teritoriului de migraţie.

După ce s-a luat legătura cu omologii din Israel, vulturul a fost supus unui tratament cu antibiotice şi vitamine, urmând să fie îngrijit în continuare până când condiţia fizică va permite eliberarea lui în natură. Vulturul pleşuv sur este o pasăre răpitoare de zi de talie mare, protejată de o serie de convenţii internaţionale, până de curând considerată o specie dispărută definitiv de pe teritoriul României.

Pasărea de pradă este o specie necrofagă care se hrăneşte cu hoituri, având rol de sanitar . Dată fiind anvergura impresionantă a aripilor – până la 2,65 metri, poate parcurge distanţe foarte mari în căutarea hranei din ce în ce mai dificil de găsit pe teritoriul unei Europe cu relativ puţine arii naturale. În ultimii ani, a crescut numărul de exemplare de vulturi, inclusiv pe teritoriul Dobrogei, ceea ce poate însemna începutul întoarcerii acestor maiestuoase păsări pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării unde, dat fiind statutul de arie naturală protejată, găseşte o zonă propice pentru dezvoltare.