Actorul Robert Vaughn, nominalizat la Oscar pentru rolul din "The Young Philadelphians" şi care a strălucit în filme precum "Cei şapte magnifici/ The Magnificent Seven", "Locotenentul Bullitt/ Bullitt' şi "Superman III", a murit vineri, la vârsta de 83 de ani, potrivit Hollywood Reporter.
Actorul a murit după o bătălie cu leucemia, a declarat managerul său, Matthew Sullivan, citat de BBC. Vaughn a murit la New York, vineri dimineaţă, înconjurat de familie.
"A fost un mare om. M-am bucurat de fiecare zi în care am lucrat cu el", a mai spus Sullivan.
Vaughn terminase de curând două proiecte - o apariţia în serialul "Lege şi Ordine/ Law and Order: SVU", şi o apariţie "Gold Star", un film despre o tânără care îşi îngrijeşte tatăl aflat pe moarte.
Robert Vaughn lasă în urmă o soţie, pe Linda, şi pe cei doi copii, Cassidy şi Caitlin Vaughn.
Pe reţelele de socializare, fanii i-au adus un tribut: "Robert Vaughn, un actor atât de bun, unul dintre cei mai buni răi ai lui Colombo (...) un om fermecător", a scris pe Twitter actorul Stephen Fry.
Actorul Jon Donahue a spus: "Ca puşti în anii 80, am crescut cu Superman III... Robert Vaughn era un dur!", s-a referit el la rolul din "Superman III".
Vaughn, care a fost nominalizat la premiile Oscar pentru rolul alături de Paul Newman din drama "The Young Philadelphians", în 1959, a murit într-un spital de pe Coasta de Est. El a urmat tratament de leucemie în New York şi Connecticut.
Robert Vaughn s-a născut la 22 noiembrie 1932, la New York. Va rămâne în memoria cinefililor cu rolul Napoleon Solo din serialul de televiziune din anii 1960, "The Man from U.N.C.L.E", Harry Rule în serialul din anii 70 "The Protectors" şi ca formidabilul general Hunt Stockwell în serialul "The A-Team". El a apărut şi în serialul britanic "Escrocii/ Hustle", produs de Kudos Film and Television pentru BBC One din 2004 şi până în 2012.