Într-o perioadă în care zăpada şi viscolul îşi fac de cap în România, în care autorităţile organizează convoaie umanitare pentru a duce apă şi pâine sinistraţilor, ne-am gândit să vă prezentăm o reţetă de pâine de casă. Nu pâinea modernă care se face în maşinile automate, ci o reţetă de pâine pe care sigur aţi mâncat-o în copilărie în casa bunicilor.
Cantităţile de ingrediente sunt pentru două pâini coapte în tăvile de cozonac.
Ingrediente
apă- două pahare
drojdie uscată- două linguri sau un cubuleţ de drojdie pentru 500 gr de făină
zahăr- o linguriţă
ulei sau untură– 3-4 linguri
sare- o linguriţă
făina- un kilogram
Într-un bol turnaţi apa caldă, zahărul, drojdia şi câteva linguri de faină. Amestecaţi până se uniformizează şi lăsaţi până apar bule de aer, semn că maiaua începe să crească
Adăugaţi puţin ulei, sarea şi apoi făina. Amestecaţi treptat până încorporaţi toată cantitatea de făină. Adăugaţi restul de ulei, de preferat uşor încălzit, frământând până când aluatul nu se mai lipeşte de mâini.
Puneţi aluatul într-un bol, acoperiţi-l cu un prosop de bucătărie curat şi lăsaţi la crescut până se umple recipientul.
Scoateţi aluatul, îl mai frământaţi foarte puţin şi îl mai lăsaţi să se odihnească aproximativ zece minute.
Modelaţi sau împletiţi aluatul, după care îl puneţi în tăvile de cozonac, unse în prealabil cu puţină grăsime. Lăsaţi din nou să crească până când tava este aproape plină. Ungeţi pâine cu gălbenuş de ou sau apă cu puţin zahăr(dacă ţineţi post), apoi coaceţi în cuptor, la temperatură medie până se rumenesc bine.
Scoateţi din cuptor şi din tăvi şi acoperiţi cu un prosop de bucătărie până se răceşte.
Poftă bună!