Uneori, metoda cea mai bună de a-ţi da seama dacă mâncarea din frigider mai poate fi consumată nu este să verifici data de expirare.
Datele de expirare sunt mai mult estimări decât orice altceva. Ele îţi arată data la care anumite alimente ajung la limita calităţii lor, conform Natural Resources Defence Council, un ONG non-profit de mediu.
Cu alte cuvinte, după acea dată, multe din ele mai pot fi consumate, dar calitatea lor nu se mai află la nivel maxim.
„Milioane de americani aruncă mâncare perfect consumabilă la gunoi pentru că ei cred că nu mai e bună de mâncat după data de pe ambalaj”, a explicat Dana Gunters, om de ştiinţă la National Resources Defence Council. Spre exemplu, americanii aruncă 40% din mâncarea cumpărată anual, iar pierderile sunt estimate la 218 miliarde de dolari anual.
Dacă vrei să îţi dai seama dacă mâncarea pe care ai cumpărat-o mai poate fi consumată, deşi eticheta îţi spune altceva, poţi aplica una din metodele de mai jos.
Ouăle stricate plutesc în apă
Dacă un ou pluteşte atunci când îl pui într-un vas adânc cu apă, cel mai bine este să îl arunci la gunoi. Motivul? Cojile de ou s,unt uşor poroase. Pe măsură ce trece timpul, se formează mici săculeţi de aer între coajă şi ou. Cu cât trece mai mult timp, cu atât intră mai mult aer şi oul ajunge să plutească.
Laptele se acreşte şi uneori se şi coagulează când nu mai e bun
Când se strică, laptele suferă schimbări de textură, miros şi consistenţă. Când acidul lactic din lapte începe să producă bacterii, începe să apară un miros neplăcut, acru, care este de multe ori însoţit de grămăjoare închegate.
Iaurtul începe să lase mai mult zer şi să se coaguleze la fund când nu mai e bun
Când se află într-un recipient bine închis, iaurtul poate rezista oricât între o săptămână şi trei săptămâni, mulţumită culturilor vii de bacterii, care au rol de conservant. Odată ce ele încep să mor, la suprafaţa iaurtului se strânge mai mult lichid, iar uneori poate apărea şi mucegai. Mai mult, la fundul recipientului, iaurtul începe să se coaguleze, semn că nu mai este consumabil.
Uleiul de măsline nu mai miroase a măsline când expiră
Uleiul de măsline bun miroase puternic a măsline. Când se strică, începe să apară un miros ca de lipici sau de ulei de motor, conform The Daily Meal. În acest caz, e mai sigur să îl arunci.
Legumele se îngălbenesc
Legumele verzi expirate capătă o tentă gălbuie. Totuşi, unele legume mai pot fi salvate, după cum arată Greater Chicago Food Depository. Spre exemplu, dacă tai porţiunea decolorată dintr-o bucată de ţelină mai veche şi introduci ţelina în apă cu gheaţă, aceasta va fi împrospătată şi bună de consum.
Fructele îşi schimbă textura
Dacă fructele capătă o textură granuloasă sau moale, cu siguranţă s-au stricat. Alte semne care ar putea indica asta sunt pierderea culorii, un miros bizar sau coajă ridată, care se desprinde de pe fruct.
Carnea negătită are o textură lipicioasă şi un miros aparte
Dacă vrei să pregăteşti carne, iar aceasta are o textură lipicioasă, s-ar putea să se fi stricat. Dacă textura este însoţită şi de un miros neplăcut, atunci poţi fi sigur că nu mai e bună. Totuşi, schimbările de culoare nu ar trebui să fie semne de îngrijorare