Un hipermarket din Marea Britanie s-a gândit să vină în ajutorul celor care vor să fie pregătiţi în eventualitatea în care vine apocalipsa. Au pus la vânzare un kit de supravieţuire în valoare de aproape 6000 de dolari care include mâncare pentru aproape un an pentru o familie. Pentru cei cărora preţul li se pare foarte mare au scos şi varianta de o singură persoană la o mie de dolari.
Kitul de supravieţuire asigură 36.000 de porţii de mâncare cu termen de valabilitate foarte mare, unele chiar şi de 25 de ani, potrivit cotidianului Independent. Pachetul este gândit astfel încât să asigure tot ce are nevoie organismul, în conformitate cu cerinţele medicilor nutriţionişti: cereale, fructe, legume, proteine, lactate. Fiecare va primi 2000 de calorii pe zi, fără să se plictisească de mâncare. Varietatea de mâncarea va asigura adevărate festinuri, chiar şi în cazul unei apocalipse.
Kitul se va livra în condiţii de maximă discreţie, astfel încât cei care îl comandă nu se vor trezi cu musafiri nepoftiţi în cazul în care apare vreun cataclism.
Vrei să fii pregătit de apocalipsă? Un supermarket vinde un kit de supravieţuire!
12 aprilie 2018
- citeşte totul despre:
- hipermarkey,
- marea britanie,
- kit,
- apocalipsa,
- mancare
(111 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Alimente care pot să te ucidă pe care majoritatea oamenilor le consuma
(17 aprilie 2017)
255 vizualizări
Ficat de pui în bacon
(29 octombrie 2013)
218 vizualizări
Plachie de crap
(20 iulie 2013 - Clara ION)
214 vizualizări
Cartoful copt perfect
(14 august 2013)
3647 vizualizări
Cele mai toxice 5 alimente pe care le consumăm foarte des. Se poate intra din comă din cauza lor!
(3 iulie 2020)
1125 vizualizări
Patru linguriţe de ulei de măsline pe zi scad riscul de infarct în şase săptămâni
(22 noiembrie 2014)
113 vizualizări
Băutura românească, vândută cu 2000 de euro
(26 martie 2018)
244 vizualizări
Îţi place şoriciul? Ce te sfătuiesc medicii să faci cu el
(20 decembrie 2017)
310 vizualizări
Nutritionist: Cuvantul magic pentru sărbători este cumpătare
(24 decembrie 2017)
241 vizualizări
Ce mâncăm la birou?
(18 iulie 2013 - Clara ION)
196 vizualizări
Dulceaţa de ceapă roşie, delicatesa franţuzească din bucătăriile de pe litoral
(3 mai 2015)
439 vizualizări
E-urile sunt mai dăunătoare decât se credea: ce alimente trebuie evitate pentru a nu creşte în greutate
(6 septembrie 2017)
557 vizualizări
Turcia: istorie, peisaje, bucătărie
(25 octombrie 2013)
1434 vizualizări
Cum preparaţi untul de casă?
(3 septembrie 2013 - Cristina IANCU)
654 vizualizări
Beneficiile grapefruitului
(26 august 2013)
291 vizualizări
Sfaturi pentru masa de Crăciun
(25 decembrie 2017)
529 vizualizări
Cartofii prăjiţi ucid! Ce se întâmplă dacă îi mâncaţi de două ori pe săptămână
(18 iunie 2017)
583 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























