Faptul că excesul de zahăr sau de sare poate duce la probleme de sănătate grave nu este un secret. Trebuie să ştii că diminuarea cantităţii acestora din alimentaţie nu înseamnă neapărat o mâncare fadă.
Site-ul specializat allyou.com prezinta câteva metode prin care mâncarea nu îşi pierde gustul, ci devine mai interesantă, odată cu renunţarea la o parte din cantitatea de sare sau zahăr.
1. Elimină sarea din conservele de legume, ton sau pui. Dacă le deschizi şi ţii conţinutul lor sub jet de apă, cantitatea de sodiu din ele se va diminua cu 40%.
2. Adaugă condimente în timp ce găteşti. De exemplu, prăjeşte legumele în câteva linguri de ulei, suc de lămâie, puţină sare şi un praf de piper. Prăjeşte-le timp de 15-20 de minute, amestecând.
3. Dacă pui puţin cimbru uscat în omletă, nu vei mai simţi nevoia să adaugi sare atunci când o mănânci, ea fiind deja destul de aromată.
4. Foloseşte sos de spaghete mai puţin sărat. Ia două borcane cu sos de spaghete - unul cu cantitatea de sare cu care eşti obişnuită, iar altul mai puţin sărat. Fă un amestec din cele două, reducând în timp cantitatea de sos sărat.
5. Îndulceşte micul dejun, adăugând fructe uscate în cerealele pe care le mănânci.
Citeste mai multe sfaturi pe Cosmopolitan.ro