A fost cultivat pentru prima dată în Barbados, ca un hibrid produs din încrucişarea portocalelor cu fructele de pomelo. Este amărui-acrişor, parfumat şi plin de aromă. Grapefruitul, pentru că despre el este vorba, nu este doar gustos, ci şi un adevărat medicament produs de natură.
Ştim cu toţii că grapefruitul, făcând parte din familia citricelor, este plin de vitamina C. Totuşi, multă lume nu ştie faptul că acesta conţine şi alte elemente care îl transformă într-un fruct extrem de benefic.
Fructul de grapefruit conţine enzime care ard grăsimile, precum şi multă apă şi foarte puţin sodiu. Datorită acestor trei caracteristici, îţi determină metabolismul să funcţioneze mai bine, permiţându-ţi să scapi de acumulările de grăsime. Încearcă să mănânci zilnic grapefruit sau să îl prepari sub formă de suc.
Grapefruitul conţine acid salicilic, acesta descompunând depunerile de calciu din jurul articulaţiilor, care conduc la artrită. Dacă deja suferi de artrită, încearcă să bei un amestec de suc de grapefruit cu puţin oţet de mere. Vei observa o îmbunătăţire a condiţiei fizice. De asemenea, acidul salicilic funcţionează ca antiseptic, iar extractul din seminţe de grapefruit poate fi adăugat în apă pentru obţinerea unui spray antibacterial eficient.
Licopenul, pigmentul responsabil pentru culoarea roşiatică a grapefruitului, lupta împotriva tumorilor şi a multor tipuri de cancer, distrugând radicalii liberi ce pot cauza astfel de boli. Licopenul îşi face efectul cel mai bine atunci când este însoţit de vitaminele A şi C, acestea putând fi găsite tot în grapefruit. De asemenea, un compus antioxidant numit naringenin se afla şi el în fructul de grapefruit. Naringeninul reconstruieşte ADN-ul deteriorat în cazul cancerului de prostată. Aceasta reconstruire a ADN-ului contribuie la prevenirea unei noi apariţii a cancerului, deoarece împiedica reproducerea celulelor canceroase.
În plus, antioxidanţii prezenţi în grapefruit sunt cei responsabili de reglarea colesterolului. De asemenea, grapefruitul reprezintă un remediu pentru răceli, febră, pietre biliare sau lipsa a imunităţii. Dacă vrei să ai o piele sănătoasă şi un ten de invidiat, poţi apela tot la grapefruit.
Totuşi, există şi un avertisment de care este bine să ţii cont: în cazul în care eşti deja sub orice formă de tratament medicamentos, nu consuma grapefruit, nici măcar sub formă de suc. Cere-i sfatul medicului specialist, deoarece rişti că elementele conţinute de grapefruit să interacţioneze cu medicamentele şi să îţi producă reacţii negative sau să le scadă eficacitatea!