Doi oameni au murit...Au murit în condiţii bizare într-o ţară civilizată, cu pretenţii de mare stat democratic.  Au murit din nepăsarea politicienilor care au condus România în ultimii 24 de ani, a oamenilor de afaceri care au preferat să îşi burduşească conturile de bani publici, dar să vândă statului doar nişte iluzii deşarte.

Un copil de şapte ani nu îşi va mai vedea niciodată tatăl, o fetiţă de doi ani nu îşi va cunoaşte bunicul, visul unei tinere de 24 de ani s-a frânt ca aripile avionului prăbuşit.

În timp ce pilotul şi tânără medicinistă zac în morga unui orăşel de provincie, televiziunile caută vinovaţii...Aşa şi? Şi dacă sunt identificaţi ce se întâmplă? Nimic!

Cei doi vor fi îngropaţi în aplauzele sutelor de curioşi şi în strigătele disperate ale rudelor. Politicienii vor merge la televiziuni şi vor da vina, ca întotdeauna, pe guvernarea trecută, firmele de casă îşi vor umple în continuare conturile cu sume uriaşe din bani publici...

Şi totuşi, într-o ţară normală, dacă s-ar fi întâmplat asemenea bâlbâieli care au dus la moartea unor oameni, am fi avut ceva demisii... Şi-ar fi dat demisia şeful STS, poate chiar şi cel al SRI, şi de ce nu chiar şi ministrul de interne care îşi reproşează doar că „incidentul” a avut loc în mandatul său...

Iar într-o ţară normală, supravieţuitorii nu ar fi aşteptat şase ore ca cineva să îi găsească...Într-o ţară normală, lui Adrian Iovan nu i s-ar fi tăiat pensia...Într-o ţară normală semnalul telefoanelor mobile ar fi fost recepţionat cu o exactitate milimetrică...Într-o ţară normală...într-o ţară normală... Dar din păcate, România este o ţară bananieră în care doi oameni au murit în chinuri, cu lacrimile îngheţate pe obraji din cauza incompetenţei unor autorităţi mult prea preocupate de politică decât de binele cetăţeanului...

Iar în condiţiile acestea ar trebui să fiu mândră că m-am născut în România?