Ploieşti. Lidl Vest. Ora 8.10 (dimineaţa...Colegul Edi Moldovan a reacţionat: „wow. La ora aia atâta lume?). După campania agresivă cu marile reduceri la electrocasnice m-am decis să cumpăr şi eu, ca orice român amator de chilipiruri, un aparat de făcut gogoşi... Îmi las copilul la grădiniţă şi plec lejer spre magazin să cumpăr aparatul înainte de a merge la serviciu, convinsă că, probabil, seara nu voi mai găsi aşa ceva.

Primul şoc l-am avut încă din parcare...O mulţime de maşini de ziceai că s-au mutat toate maşinile din Ploieşti acolo, parcate pe spaţiile verzi, pe trotuare şi prin orice colţişor ar mai fi putut fi oprit un autoturism. Hmm,îmi zic...doar n-or fi venit toţi să cumpere aparatul de făcut gogoşi...Al doilea şoc în magazin...Adormită de dimineaţă nu mă gândisem că toţi şoferii din maşinile alea intraseră în magazin...O mare de oameni, care se înghesuiau pe culoarele marketului în încercarea de a prinde ceva...Trei maşini de pâine, două friteuze, trei aparate de gaufre plus vreo cinci maşini de tuns...Toate tronau în căruciorul pentru cumpărături al unei doamne de vreo  70 de ani... Puţin mai departe, un domn trecut de vârsta a treia era fericit deoarece prinsese trei leduri pentru şifonier, un aparat pentru fondue, plus o pernă pentru încălzit picioarele...Bineînţeles că aparatul meu de gogoşi nu mai era de mult în raft, iar mare parte dintre clienţi se mândreau cu o captură impresionantă de electrocasnice, multe din ele inutile, care mai mult ca sigur nu le vor folosi la nimic.

Probabil, voi supăra multă lume, dar nu pot să înţeleg isteria aceasta a românului care dă ultimul ban din  casă pe nişte produse pe care, mai mult ca sigur, nici măcar nu ştie să le folosească. Şi înţeleg să cumperi câte un produs din fiecare model, dar la ce îţi folosesc 2-3 aparate de acelaşi tip? Şi ok...le cumperi, dar nu am văzut pe nimeni interesat de garanţia produselor achiziţionate...Poate ajungi acasă şi constaţi că nu funcţionează...

Oricum, am plecat dezamăgită din magazin, bineînţeles fără aparatul de gogoşi mult dorit. Nu voi înţelege niciodată această goană după chilipiruri, mai mult ca sigur nefolositoare...E şi asta e...Poate voi prinde ceva de Blec Fraideiul viitor...deşi....jur că nu voi mai călca într-un magazin în această zi fatidică...

Să aveţi o zi minunată, cu succes la reducerile mult râvnite!