Despre Ploieşti se spun multe mai ales în această perioadă când, se ştie bine, toţi laolaltă critică şi tot toţi laolaltă promit.
Dintotdeauna, Ploieştiul a avut un potenţial uimitor. Economic, financiar, cultural, de resurse, dar mai ales un uriaş şi dovedit potenţial uman.
Noi, ploieştenii, ne-am lăudat cu orice ocazie că republica modernă românească a pornit de la noi şi spiritul nostru revoluţionar. Că suntem pe cât de aprigi în a ne apară drepturile şi ţară, pe atât de chitiţi să contribuim şi la dezvoltarea ei.

Din 90 până în prezent, fiecare campanie electorală pentru alegerea primarului şi a consilierilor locali ploieşteni a mai bifat câte o listă de mari promisiuni şi idei, dacă nu de transformare totală a oraşului, măcar pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă el şi care nu ne fac deloc viaţa mai bună, din contră. Probleme care, de altfel, nu sunt cu nimic noi sau diferite faţă de majoritatea problemelor din celelalte localităţi din România, dar care, evident, au nevoie de o abordare specifică şi, caz identic naţional, odată găsită şi dovedit bună această abordare, obligatoriu continuată, indiferent de schimbările politice şi de conducere care apar o dată la 4 ani.
Din 1990 încoace, în afară de promisiunile standard, în absolut toate campaniile electorale care s-au desfăşurat, eu una nu pot spune că am auzit şi altceva  decât scuze şi acuze.
Pornind de la a da vina pe Ceauşescu şi până acum în 2016, principala platformă program a fost aceea de a arăta şi evidenţia ceea ce ăla dinainte nu a făcut sau, dacă a făcut, a făcut prost, degeaba sau insuficient. Iar dacă, printr-o minune, se recunoaşte că predecesorul ar fi făcut şi ceva bun, nu se ia în calcul pentru că se aplică invariabil inteligentul şi fructuosul principiu: Dacă din 10 lucruri, 1 nu l-ai făcut bine, restul de 9 este de pomană! Dacă din 10 lucruri, 1 ai făcut bine, oricum, nu contează.
Ei, şi urmând orbeşte (că să nu zic prosteşte) acest principiu, rezultă că toate campaniile tind să se grefeze pe două lucruri- o sigla universală reprezentată de un deget îndreptat acuzator către curtea in care tu vrei să devii stăpân şi pomelnicul de păcate al antecesorilor la funcţia pe care o doreşti acum tu.
Habar nu am ce vă doriţi voi, dragi ploieşteni, în această campanie electorală care va începe în curând, dar eu ştiu sigur ce nu îmi mai doresc începând măcar cu ea şi măcar de această dată.

Nu mai vreau să aud cum cei dinainte au făcut şi au dres sau nu au făcut şi nu au dres şi cum cei care vor veni vor face ceea ce alţii nu au făcut din timpuri imemoriabile.
Nu mai vreau să aud acuze care folosesc şi vor folosi în continuare de scuzele pentru care o problemă nu va fi rezolvată, aşa cum nu mai vreau să văd candidaţi al căror singur program constă în a-i denigra pe cei dinaintea lor.
Ştiu că este foarte uşor să critici, să constaţi probleme, să arunci vina.
Greu este să te abţii de la comentarii care oricum nu folosesc la nimic şi să faci ceva, fără să simţi nevoia malignă de a te arăta mai deştept decât alţii, ca, în final, să ajungi mai rău a ei.

Aşa că, tocmai că ştiu toate astea, aş vrea să îi văd pe aceia care vor avea curajul ca, pentru prima dată, să îşi asume situaţia şi soluţiile, fără a-şi trece în fişa de prezentare la capitolul realizări neputinţele altora.
Asta aşa, ca o deschidere a unei campanii pe care aş vrea-o cu adevărat altfel şi în care, pentru prima dată, Ploieştiul şi locuitorii săi vor fi cei mai importanţi, nu lenjeria intimă a celor care au stat nişte ani în nişte fotolii cărora acum alţii le dau târcoale.