Zi şi noapte m-am gândit la fericirea României, mǎrturiseşte Carol I, în tulburǎtorul sǎu testament, o mǎrturie peste timp a iubirii de neam şi de ţarǎ. Pentru cei care încǎ simt istoria ca aducere aminte şi dreaptǎ socotinţǎ, cǎldura lacrimilor Regelui, cu greu stǎpânite, în acel februarie 1899, este o vibrantǎ certitudine… Sintagma cu care am deschis acest articol ar trebui sǎ stea scrisǎ pe  toate faţadele  caselor locuite de români sau, mǎcar, sǎ gǎseascǎ ecou  în sufletele conaţionalilor noştri, la fiecare început de decembrie, ziua în care bucuria simplǎ şi curatǎ este, de ceva timp, înlocuitǎ de un zâmbet îngǎduitor, expresie a unei goale superioritǎţi.

Când vom avea şi noi un 4 iulie sau un 14 iulie? se întreabǎ nemulţumit şi retoric tot mai mulţi, uitând , cu voie, cǎ Sǎrbǎtoarea  este a fiecǎruia din noi şi a tuturor laolaltǎ. Dar cum sǎ-ţi sǎrbǎtoreşti Ţara, când ea este sfâşiatǎ între tǎceri vinovate şi jurǎminte mincinoase, pradǎ unui cinism zâmbitor, din a cǎrui îmbrǎţişare nu  ne  putem desprinde? Cum sǎ (re)gǎsim însemnǎtatea  acelui set de valori  menite sǎ ne ţinǎ uniţi- d r a p e l , p a t r i e , p a t r i o t i s m

când anii din urmǎ, cu deosebire anii din urmǎ, au generat distrugerea tuturor înţelesurilor, sǎdindu-ne în suflete sentimentul vinovǎţiei  de a fi români?     

            Admirǎm fǎrǎ rezerve eroismul unor mari naţiuni, dar  ignorǎm, cu bunǎ ştiinţǎ sau pur şi simplu din suficienţǎ, pildele pe care ni le oferǎ propria noastrǎ istorie, de la martiriul lui Brâncoveanu, la jertfele de la Plevna, Mǎrǎşeşti sau Pǎuliş, ca sǎ nu mai amintesc cǎ douǎzeci şi ceva de ani au fost de ajuns pentru a uita sângele vǎrsat de tinerii Revoluţiei!

            În România pe care arhitecţi ai rǎului au adus-o în pragul marii schisme, regǎsirea stimei de sine şi a coeziunii naţionale au  devenit cheia de boltǎ a supravieţuirii  ca o naţiune  cu adevǎrat demnǎ..Iar pentru asta este obligatoriu sǎ ne asumǎm  i d e n t i t a t e a  . NU BUNǍ SAU REA, CI A NOASTRǍ!

             Marele Proiect de Ţarǎ s-a împlinit la 1 Decembrie 1918, prin sacrificiul  mai multor generaţii. Dupǎ o sutǎ de ani de suferinţǎ şi miraculoasǎ  supravieţuire, a venit momentul ca o nouǎ generaţie sǎ-şi asume adevǎrata arhitecturǎ a noului Proiect  Naţional! Pentru a izbândi avem nevoie de adevǎr şi credinţǎ. Dacǎ nici acum nu vom înţelege rostul României şi nu ne vom întoarce la adevǎratele noastre  rosturi, rânduite în corul naţiunilor lumii, 1 Decembrie va rǎmâne în calendare doar ca prima zi din decembrie...

            La mulţi ani dragi români, la multi ani, iubitǎ Românie!