Încerc de mult timp să înţeleg care sunt motivele înmulţirii unei categorii de personaje, tot mai prezentă şi tot mai agresivă în societatea românească; cum acţiunile acestora nu se pot încadra niciodată în limitele unui minim bun simţ, mi-a venit în minte termenul de cocalar. Am început să caut explicaţii, pentru că prima imagine care mi s-a părut definitorie a fost a unor tipi care se disting în general prin burţile mari, cefele groase şi transpirate, lanţurile voluminoase atârnate la gât, având ca preferinţă muzicală manelele sau când vor să-şi dea importanţă, muzica house. Cum printre cei care poartă, în genere, această ştampilă se află oameni de toate etniile, de toate rasele, de toate ocupaţiile şi de peste tot, acest apelativ şi-a pierdut specificul ţigănesc. Aşa că din definiţiile uzitate aş alege pe cea de şmecher de cartier şi mai puţin pe cea de ţigan bişniţar sau de ţigan de cea mai joasă speţă.

Documentarea mea în „domeniu” a scos la iveală surprize neaşteptate: în trecut, „cocalar” însemna mâncător de găini moarte! În momentul în care era o epidemie printre găini (probabil vreun soi de gripă aviară) şi ele erau aruncate la gunoi, unele persoane îşi însuşeau carnea lor, pentru că erau atât de săraci încât nu aveau ce mânca. Şansă pe care căutătorii de azi din ghenele de gunoi nu prea o au… Înţelesul cuvântului a evoluat, pliindu-se foarte bine pe ideea de ţigan parvenit, deoarece imaginea care s-a lipit pe retina telespectatorului român este cea a romilor aflaţi prin Occident, despuiaţi până la brâu şi cu lanţuri şi cruci imense din aur, plantate pe piepturile păroase; sau a cocalarului care din maşina decapotabilă ne zâmbeşte arogant: are BMW, dar nu are dinţi în gură … Democraţia a creat condiţii propice dezvoltării „soiului” şi ca urmare cocalarii au depăşit clanul interlopilor, insinuându-se în cele mai diferite medii; îi regăsim în lumea afacerilor, în media, în politică, în showbiz.

Am fost cu toţii impresionaţi de tragediile din zona de nord a judeţului Galaţi, datorate ploilor şi inundaţiile din urmă cu două săptămâni; morţi, case distruse, animale înecate, familii care au rămas fără agoniseala de ani de zile. Dar imaginea care m-a oripilat cel mai tare a fost a pompierului care încerca să cureţe şanţul de scurgere din faţa unei case, în timp ce un grup de vreo 4 cocalari localnici, cu mâinile în buzunarele blugilor, îşi băteau joc de el, întrebându-l la mişto: „ia zi şefule, ai cumva nevoie de ajutor ?”. Mi-am amintit de anul 1997, când alunecările de teren au făcut prăpad la Slănic, la Breaza şi în multe alte localităţi din Prahova. Eram prefect pe atunci şi m-am deplasat la Breaza. Am trăit o scenă asemănătoare cu cea povestită: mai multe grupuri de lichele stăteau proptite în gard şi nici măcar nu încercau să scoată nămolul de jumătate de metru din curţile proprii ; ba mai mult, m-au certat că nu am adus mai repede soldaţii să le cureţe proprietăţile! Aşa că în loc să ne bocim continuu, poate ar trebui să medităm daca nu cumva ne merităm soarta şi cerem prea mult de la Dumnezeu.

Pentru că vorbeam despre prezenţa subiecţilor peste tot, am avut ocazia să vedem un reprezentant cu pretenţii al speciei, producător pe la o televiziune bucureşteană : Banciu, Radu Banciu. Are calitatea indiscutabilă a cocalarului, lipsa bunului-simţ elementar asezonată cu tupeul epigonului disperat dupa rating; rating pentru care măscăriciul face orice, neezitând să-şi bată joc de oameni a căror valoare îi creează frustrări zilnice si coşmaruri nocturne: Ilie Năstase, Hagi, Adrian Păunescu, Fănuş Neagu, şi de curând Alexandru Arşinel. Dar greţosul personaj nu este singur; au apărut destui „înţelepţi”ai naţiei, deţinători ai adevărului absolut, difuzori de sentinţe şi soluţii inepte, mentori spirituali ai viselor spurcate şi ai stării generale de mare confuzie. Problema e că fac prozeliţi …