Astăzi e 16 noiembrie, mergem la vot să ne alegem preşedintele între Ponta şi Iohannis; aşa s-au gandit partidele noastre ca e bine, asta votăm. Trăim într-un stat democratic care, cel puţin teoretic, ne oferă libertatea de gândire şi ne face să trăim confortabil. Şi dacă ne mai gândim că odată la 4 sau 5 ani putem să ne alegem conducătorii, aproape că ar trebui să fim fericiţi. Apelez la o cugetare mai grosolană, dar cât se poate de explicită : „Democraţie este atunci când vaca are dreptul să-l aleagă pe acela care o va mulge”. Numai că „vaca”, poporul chemat aparent să conducă în democraţie, poate genera, prin caracterul întâmplător al alegerii, orice fel de conducător. Poate ajunge în fruntea unei ţări un cismar, ori un marinar, ori o femeie uşoară. Principiul pare corect, dar el poate genera o nenorocire, căci nu e dat oricui să conducă o ţară. Una este să te caţări pe un val popular, de simpatie sau de nemulţumire şi alta să guvernezi după reguli sociale şi economice. Cine ştie dacă am învăţat ceva din ce ni s-a întâmplat în ultimii 10 ani…

Despre ce ni s-a întâmplat în ultimele două luni, cred că ar trebui să uităm foarte repede. O campanie electorală penibilă, o amestecătură de prostie, populism ieftin, manipulări şi minciuni ordinare, atacuri la soacră sau la socru, vorbe mari rostite ritualic, găini aruncate peste gardul adversarilor, proteste de stradă pregătite în sedii de partid. Am remarcat un preşedinte care a ieşit în ultima zi de campanie ca să-şi reverse umorile şi răutăţile binecunoscute, apăsat vădit de frica pentru ce i s-ar putea întâmpla după decembrie 2014 ; şi am mai remarcat aceiaşi complicitate transpartinică în evitarea temelor autentice care preocupă cetăţeanul român. Aşa că m-am gândit că poate ar fi mai de folos să vorbim despre democraţie, mai ales că avem bibliografie filozofică suficientă şi o mulţime de definiţii şi maxime ale unor oameni celebri.

Ar trebui început cu un citat serios din George Orwell : „Un popor care votează corupţi, impostori, hoţi şi trădători nu este victimă! Este complice!”  L-am mai folosit, dar sentimentul dureros că ni se potriveşte perfect, că este o învăţătură care ni se adresează involuntar, mă face să îl repet obsesiv. După aproape un sfert de secol de democraţie, am devenit factori decizionali şi nu mai ştim cum să ne alegem conducătorii. Am o senzaţie bizară, că demnitarii pe care noi i-am ales, sunt de două feluri : cei mulţi care fac coadă la DNA, tribunale, aresturi, puşcării şi o a doua categorie la fel de mare de nătângi, ignoranţi, agramaţi, tupeişti care populează din greu lumea politică de la noi. Dar ce să-i faci, „democraţia este ca o barieră : javrele şi jigodiile se târăsc pe sub ea, lupii şi leii sar peste ea, numai boii şi bivolii rămân în faţa ei”.

De ceva ani, votul a ajuns să fie ţinta iluziilor noastre. În acest context, în privinţa celor care nu vin la vot, persistă o mare percepţie falsă. Se zice că lipsa lor se explică printr-o exigenţă ridicată raportată la viaţa politică. Partidele, dar şi înţelepţii ataşaţi îşi asumă misiunea civică de a convinge să vină la vot pe cei care, în general, nu se obosesc electoral. Ni se tot spune că dacă ar veni la vot cei care de obicei absentează, România ar fi mai bună. Dar dacă tot ni se aminteşte de dreptul nostru la vot, de care trebuie neapărat să profităm, cum rămâne cu celelalte drepturi ale noastre, care ne sunt ignorate de către cei care ne conduc? Cum rămâne cu dreptul la viaţă, garantat de Constituţie? În ce mă priveşte, recunosc, sunt în cumpănă în a alege între maxima economistului austriac Joseph A. Schumpeter „voturile sunt mai puternice decât gloanţele” şi vorba de duh a marelui Mark Twain „ dacă votul democratic ne-ar aduce ceva folositor sau vreo schimbare în bine, nu ne-ar mai lăsa ăştia să votăm ”.

Sigur că democraţia este unul din conceptele cheie ale societăţii umane. Ea este clamată în fel şi chip peste tot în jurul nostru, cu o relaxare motivată de  faptul că deocamdată nu s-a inventat un model mai bun de guvernare şi administrare a societăţii umane. Tot mai evident, demersul „democratic” contemporan este puternic influenţat de trusturile de presă. Manipularea, „servirea inteligentă” a adevărului către mase, tembelizarea prin dezinformare, modelarea opiniilor, a fobiilor şi a isteriilor de masă, ei bine toate astea îşi pun puternic amprenta asupra felului în care funcţionează astăzi democraţia. De aici şi până la pervertirea conştiinţelor şi apariţia tragicului fenomen al democraţiei fricii nu e decât un pas ; aşa că aşa-zisa noastră libertate de exprimare este, de fapt,  un moft la fel de periculos de pus în practică ca şi în oricare alt regim totalitar. Deci astăzi ne bucurăm de o libertate bine temperată şi controlată, care ne pune pe gânduri deoarece ne aminteşte de minunata zicere conform căreia „democraţia se bazează pe trei principii: libertatea cuvântului, libertatea cugetului şi înţelepciunea de a nu le folosi pe cele doua precedente”.