Reţeaua de magazine Vodafone în franciză cuprinde 19 unităţi, în mai multe oraşe ale ţării, şi va ajunge la 50, în următoarele două luni, scrie Business Magazin.
În prezent, Vodafone are 19 magazine deschise în sistemul de franciză, în oraşe precum Bucureşti, Ploieşti, Iaşi, Cluj, Arad sau Sighişoara, iar două dintre acestea sunt deja aliniate la noua identitate şi noul design global al Grupului Vodafone.
Numărul acestora va ajunge la 50, în următoarele două luni, şi va continua să crească pe parcursul întregului an. Magazinele din acest sistem au aceleaşi standarde de imagine şi calitate a serviciilor ca şi magazinele Vodafone. Partenerii au acces la know-how-ul, sistemele şi aplicaţiile Vodafone, precum şi la programele de pregătire pentru personalul de vânzări. Activitatea noului program este reglementată printr-un contract de franciză între Vodafone şi partener. La intrarea în acest model de business, se percepe o taxă de franciză care variază între 2.500 si 15.000 de euro, în funcţie de factori precum tipul locaţiei, suprafaţă, zona geografică şi nivelul de investiţii necesar amenajării şi echipării spaţiului comercial. În plus, potenţialul partener trebuie să dispună şi de un capital de investiţie ce porneşte de la 10.000 de euro, care acoperă garanţia aferentă liniei de credit comercial şi rulajul din primele două luni de activitate.
Vodafone România este o divizie a Vodafone Group Plc., unul dintre cele mai mari grupuri de telecomunicaţii mobile din lume, cu aproximativ 411 milioane de clienţi la 30 septembrie 2013. Vodafone are divizii în 30 de ţări de pe cinci continente şi peste 50 de reţele partenere în întreaga lume.