Noul guvern trebuie să rezolve o problemă deosebit de delicată. Decizia în privinţa redevenţelor petroliere a tot fost amânată în ultimii doi ani, iar fostul ministru de Finanţe i-a lăsat succesorului propunerea de impozitare cu până la 45% a profiturilor obţinute de petrolişti, scrie Digi 24.
Peste 200 de sonde închise, mii de oameni trimişi în şomaj şi investiţii cu până la 30% mai mici au fost efecte ale ieftinirii barilului de petrol sub pragul de 50 de dolari. În aceste condiţii, propunerea făcută la final de mandat de către Eugen Teodorovici, de majorare a impozitului pe profit, ar putea îngreuna şi mai mult situaţia companiilor petroliere.
„Sunt trei scenarii: 35, 40 şi 45, dacă nu mă înşel, ca şi propuneri. Dar decizia va aparţine, repet încă o dată, ministerului de Finanţe şi Guvernului”, a spus Eugen Teodorovici, fost ministru de Finanţe.
Anunţul i-a luat prin surprindere pe petrolişti.
„Trebuie să dau o reacţie la o cifră pe care noi de la Asociaţia Companiilor Producătoare de Petrol nu o avem. Şi nu o avem în urma multor luni de colaborare cu echipele reunite de la ministerul Finanţelor şi ANRM. Că e 30%, că e 40% cred că cifrele astea sunt aruncate puţin artificial. Ce ne dorim ca ţară? Să avem o industrie sănătoasă, nu ca să fie o puşculiţă bugetară de azi pe mâine ca să acopere creşterile salariale recente sau costrurile electorale de la anul”, a spus Daniel Apostol, secretar general ROPEPCA.
Noul impozit s-ar putea aplica la profitul obţinut de fiecare zăcământ în parte, nu pe câştigul anual al companiilor.
Anul trecut, importurile de petrol au fost de 6,7 milioane de tone, iar producţia internă cu peste 50% mai scăzută. Ceea ce înseamnă că, în timp ce importurile cresc, petrolul extras din România este din ce în ce mai puţin. Petroliştii spun că dacă vom continua în acest ritm nu va mai fi deloc profitabil să extragem ţiţei din România şi toţi carburanţii vor fi aduşi din alte ţări. Dacă nu sunt descoperite rezerve noi, zăcămintele exploatate acum în România ar mai asigura petrol pentru cel mult un deceniu, spun companiile.