O femeie din judeţul Argeş a obligat statul în instanţă să îi plătească închirierea unei maşini de teren pe care să o folosească pe drumul de la şoseaua principală până la casa ei, drum care este neasflatat şi impracticabil atunci când plouă sau când ninge, relatează digi24.ro.
Primăria din comuna argeşeană Băiculeşti ar trebui să achite 80 de euro pe zi, contravaloarea închirierii maşinii de teren. De asemenea, primăria a fost obligată de judecători să se apuce urgent de asfaltare.
„Mai ales în perioadele ploioase, vin torenţi, se şi vede că a plouat, uitaţi cum curg torenţi, e absolut impracticabil pentru o maşină normală, de oraş”, a povestit Simona Niculescu pentru postul de televiziune.
Simona Niculescu a locuit timp de 30 de ani în Franţa. Acum s-a întors acasă, în satul Băiculeşti, unde a construit o casă, însă nu s-a gândit că drumul de acces va fi o problemă.
„Mi-a zis să dau clima în judecată, să mă mut în California sau să-mi iau un 4×4”
„Când am rămas sinistrată, anul trecut, în decembrie, şeful ISU Băiculeşti, în glumă, mi-a zis să dau clima în judecată, să mă mut în California sau să-mi iau un 4×4”, a mai povestit ea.
Femeia a urmat sfatul şi a apelat la instanţă, unde a avut câştig de cauză. Judecătoria Curtea de Argeş a decis că primăria trebuie să asfalteze drumul, dar şi să-i plătească femeii 80 de euro pe zi, pentru închirierea unei maşini de teren. Vehiculul ar trebui să o ajute pe femeie să parcurgă cei doi kilometri de la şoseaua asfaltată până la casa ei.
Nicolae Dragnea, primarul comunei Băiculeşti, este indignat de decizia instanţei: „Cum să îi dau eu acelei doamne 80 de euro pe zi sau chiar un euro, când eu am familii cu grad mare de sărăcie, cu cinci sau şase copii, care nu primesc niciun leu de la stat?”.
Localnicii din Băiculeşti au primit cu bucurie decizia instanţei.
„Dar ar trebui să plătească primaria, nu din fondurile oamenilor, ci din salariile celor care au hotărât să nu se facă, fiindcă puteau să facă drumul, dar nu au vrut, s-a încăpăţânat primarul”, a declarat un localnic pentru digi24.ro.
Decizia judecătorilor privind plata celor 80 de euro pe zi, pentru închirierea unei maşini de teren, poate fi atacată cu apel.
În schimb, hotărârea prin care primăria e obligată să asfalteze drumul a rămas definitivă. Pentru că edilul nu a pus-o în aplicare, instituţia ar trebui să plătească penalizări în valoare de 100 de lei pe zi.