Comisia pentru Dezvoltare Regională a Parlamentului European (PE) a adoptat propunerea ca România, alături de Slovacia, să beneficieze de un an în plus pentru a cheltui fonduri europene aferente perioadei 2007-2013, ultimul pas în acest sens fiind votul plenului PE, a anunţat premierul Victor Ponta, citat de Mediafax.
"Am primit o veste foarte bună pentru România: Comisia Regională a Parlamentului European a adoptat propunerea Comisiei şi Consiliului de a accepta regulă "N plus trei" pentru România şi Slovacia. Aceasta este o veste foarte bună pentru noi, ultimul pas va fi votul în plenul Parlamentului European. România va avea astfel oportunitatea de a utiliza mai bine resursele financiare pentru perioada 2007-2013 şi de a se pregăti mai bine pentru perioada 2014-2020", a anunţat Ponta, aflat în vizită oficială în Lituania, ţară care deţine preşedinţia semestrială a Uniunii Europene.
În luna mai, premierul a anunţat că România, alături de Slovacia, ar putea beneficia de un an în plus pentru a cheltui fondurile disponibile pentru perioada 2007-2013, potrivit unei propuneri a Comisiei Europene care oferă o mai mare libertate de a cheltui şi de a solicita bani de la UE, precum şi reducerea riscului de pierdere a sumelor.
Şi preşedintele Traian Băsescu declara atunci că, prin această concesie acceptată de Consiliul European, România va putea evita dezangajarea a cel puţin patru miliarde de euro din fondurile de coeziune alocate în actualul exerciţiu bugetar, 2007-2013.