Grupul rus Gazprom şi-a alcătuit bugetul pentru 2016 pe baza unui preţ estimativ la gaze naturale în Europa, principala sa piaţă de export, de 200 de dolari pentru 1.000 de metri cubi, mai puţin decât preţul mediu de 238 de dolari pentru 1.000 de metri cubi estimat pentru acest an şi cel de 349 de dolari pentru 1.000 de metri cubi din 2014, au declarat două surse din interiorul companiei pentru Bloomberg.
Gazprom asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei, iar exporturile sale spre piaţa europeană asigură aproximativ 40% din veniturile sale anuale de peste 100 de miliarde de dolari. În prezent însă grupul rus se confruntă cu scăderi de preţuri peste hotare, în condiţiile în care în majoritatea contractelor sale preţul gazelor naturale este legat de evoluţia preţului petrolului, cu un decalaj de şase până la nouă luni.
Preţul ţiţeiului Brent a scăzut cu 16% în acest an după o reducere de 48% în 2014. În plus, Gazprom se confruntă şi cu o competiţie crescută pe măsură ce SUA se pregătesc să exporte primele cantităţi de gaz natural lichefiat din Golful Mexic.
‘Estimările Gazprom par rezonabile’, a declarat Alexei Kokin analist la UralSib Financial Corp. Kokin a apreciat însă că Rusia are capacitatea de a-şi menţine cota de piaţă în Europa având în vedere preţurile scăzute la gaze în 2016, chiar şi în condiţiile unei supra-oferte de GNL.
Potrivit unei surse citate de Bloomberg, exporturile Gazprom spre Europa ar urma să rămână stabile la aproximativ 160 de miliarde metri cubi în 2016. În schimb, Gazprom intenţionează ca, în următorii patru-cinci ani, să cheltuie peste 50 de miliarde de dolari pentru construcţia unor noi rute de export: un nou gazoduct spre Germania via Marea Baltică, o conductă spre Turcia via Marea Neagră şi o rută de export spre China, la care ar urma să se adauge şi dezvoltarea unor noi zăcăminte care să alimenteze conducta spre China.