Potrivit unei ordonanţe publicate în Monitorul Oficial, persoanele fizice, cât şi persoanele juridice de drept privat şi entităţile fără personalitate juridică vor fi scutite de obligaţia de a aplica ştampila pe documentele depuse la instituţiile statului.
Noua măsură privind reglementarea măsurilor fiscal-bugetarea şi modificarea şi completarea unor acte normative va intra în vigoare în 23 iulie 2015, scrie avocatnet.ro.
„Persoanele fizice, persoanele juridice de drept privat, precum şi entităţile fără personalitate juridică nu au obligaţia de a aplica ştampila pe declaraţii, cereri sau orice alte documente depuse la instituţiile sau autorităţile publice”, scrie în OG nr. 17/2015.
Ştampila a fost exclusă şi din documentele emise în relaţia dintre personalele fizice, persoanele juridice de drept privat şi entităţile fără personalitate juridică.
Astfel, începând de joi, 23 iulie, toate prevederile legale care impuneau aplicarea ştampilei de către aceste categorii de persoane vor fi abrogate.
Noua decizie nu va scuti de obligaţia aplicării ştampilei şi persoanele juridice de drept public.
În prezent, nu există prevederi în legislaţia societăţilor care să oblige firmele să aplice ştampila pe propriile documente, indiferent de natura acestora, însă sunt unele excepţii.
De exemplu, regulamentele Comisiei Europene din domeniul vamal impun aplicarea ştampilei pe documentele societăţii, inclusiv pe factură.