Au fost confiscaţi 3.266 de pomi de Crăciun tăiaţi sau comercializaţi ilegal, faţă de 7.656 de pomi confiscaţi în perioada similară a anului trecut, în urma sporirii controalelor personalului Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, în colaborare cu poliţiştii şi angajaţii Gărzii Forestiere şi cei ai Gărzii de Mediu, a anunţat joi regia.

Valoarea pomilor de Crăciun confiscaţi în acest an se ridică la 77.344 de lei, spun oficialii Romsilva, care subliniază că numărul pomilor de Crăciun tăiaţi ilegal a scăzut puternic în acest an.

”Începând cu 15 noiembrie au fost efectuate 9.163 de controale, din care 2.303 pe drumurile publice, 6.785 în fondul forestier şi 100 în pieţe şi oboare”, arată datele transmise joi de regie.

La aceste controale au participat 9.495 de angajaţi ai Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, 2.976 de poliţişti şi 55 de angajaţi ai Gărzii Forestiere şi ai Gărzii de Mediu. În urma controalelor derulate în ultima lună au fost constatate 102 infracţiuni şi au fost aplicate 689 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 1,43 milioane lei.

”Cei mai mulţi pomi de Crăciun, 524, au fost confiscaţi în judeţul Bihor. În judeţul Suceava au fost confiscaţi 464 de pomi de Crăciun, în Arad 337, în Neamţ 316 şi în Timiş alţi 289”, arată datele Romsilva.

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva are posibilitatea de a recolta în acest an 82.800 pomi de Crăciun, din care 69.800 pomi brazi şi 13.000 molizi sau alte specii răşinoase.

Recoltarea a 33.800 pomi de Crăciun se va face din pădurile de stat, în urma lucrărilor de îngrijire şi din plantaţiile specializate sub culoare electrice, la care se adaugă o cantitate de 49.000 puieţi recoltaţi din pepinierele proprii.

Preţul pomilor de Crăciun variază între 10 şi 20 de lei la specia molid, între 20 şi 30 de lei la brad şi până la 180 de lei la pomii de Crăciun vânduţi în ghivece, care pot fi plantaţi ulterior.

De asemenea, regia a anunţat că numărul incendiilor de pădure a crescut cu 240% în acest an în pădurile de stat administrate de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, în primele nouă luni ale anului fiind înregistrate 284 de incendii, faţă de 118 în perioada similară a anului trecut.

Incendiile au afectat, în total, 1.413 hectare, din care 1.311 de litieră şi 101,8 hectare suprafeţe recent regenerate.

În incendiile din primele nouă luni au fost distruşi 75.240 de puieţi forestieri plantaţi în cursul acţiunilor de împădurire, valoarea acestora fiind de 84.804 lei. Cei mai mulţi puieţi forestieri, 49.360, au fost distruşi în incendiile de pădure produse în judeţul Caraş – Severin.

”Cele mai multe incendii au fost provocate de focurile nesupravegheate din apropierea pădurilor, fiind favorizate de vremea secetoasă”, spun oficialii Romsilva.

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,14 milioane de hectare fond forestier aflat în proprietatea publică a statului, adică aproximativ 47% din întregul fond forestier naţional, şi oferă servicii silvice, pe baze contractuale, pe aproape un milion de hectare aflate în proprietatea unităţilor administrative sau în proprietatea privată.