Cazarea într-un cămin studenţesc din marile centre universitare ale României variază între 100 de lei de persoană pe lună (în Timişoara) şi 500 de lei de persoană pe lună (în Iaşi) potrivit datelor Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR).

Ca alternativă, Imobiliare.ro prezintă o analiză asupra evoluţiei chiriilor în marile oraşe, luând totodată în calcul costurile aferente pentru împărţirea unei camere între doi studenţi – soluţie echivalentă cu cea a cazării la cămin. Raportându-se la ofertele de pe piaţă, studiul se referă la chiriile medii cerute pentru apartamente vechi din şase mari oraşe ale ţării în iulie 2015, faţă de iulie 2014.

Bucureşti: valoarea chiriilor s-a menţinut la acelaşi nivel ca anul trecut

Pe parcursul lunii iulie, suma medie solicitată pentru o garsonieră în bloc vechi din Capitală se ridica la 230 de euro pe lună, aceeaşi valoare fiind consemnată şi în perioada similară a anului trecut, conform Imobiliare. ro. Constant s-a menţinut şi preţul cerut pentru un apartament cu două camere, ce poate fi închiriat cu 300 de euro pe lună. O locuinţă tricamerală, pe de altă parte, are acum o valoare medie de listare de 380 de euro pe lună, faţă de 360 de euro pe lună în vara lui 2014. Luând în considerare varianta împărţirii unei camere de către doi studenţi, costurile aferente unei persoane variază între aproximativ 63 de euro pe lună (în cazul unui apartament cu trei camere) şi 115 euro pe lună (pentru o garsonieră). La acestea se vor adăuga, desigur, şi cheltuieli adiacente precum întreţinere, electricitate, cablu, internet etc.

Timişoara: cea mai mare rată de creştere, de până la 20% într-un an

În oraşul de pe Bega, o garsonieră poate fi închiriată la un preţ mediu de 180 de euro pe lună, în creştere de la 150 de euro pe lună în iulie 2014, consemnându-se o creştere de 20% pe acest segment. Un apartament cu două camere ajunge în prezent la 250 de euro pe lună, faţă de 230 de euro pe lună în urmă cu 12 luni. Nu în ultimul rând, un apartament cu trei camere ar costa 280 de euro pe lună, faţă de 270 de euro pe lună în iulie 2014. Totuşi, chiriile din Timişoara rămân la un nivel scăzut faţă de alte oraşe comparabile din ţară. În cazul închirierii unui apartament cu trei camere de către şase studenţi, costurile ar scădea sub 50 de euro de persoană pe lună, în vreme ce, pentru o garsonieră împărţită în doi, acestea ar ajunge la 90 de euro de persoană.

Braşov: creşteri de până în 10%

În oraşul de la poalele Tâmpei, o locuinţă monocamerală costă, în medie, 200 de euro pe lună, la fel ca în perioada similară a anului trecut. Pe de altă parte, pretenţiile proprietarilor de locuinţe cu două şi trei camere s-au majorat uşor, de la 265 la 278 de euro pe lună şi, respectiv, de la 335 la 341 de euro pe lună. Pentru doi colegi care împart aceeaşi cameră, chiria variază între 57 şi 100 de euro de persoană, în funcţie de tipul apartamentului.

Cluj-Napoca: oraşul care bate Capitala (şi) la chirii

În oraşul de pe Someş, chiria medie solicitată pe segmentul garsonierelor s-a menţinut constantă în ultimul an, la o valoare de 250 de euro pe lună. Un apartament cu două camere poate fi închiriat acum cu 320 de euro pe lună, faţă de 300 de euro pe lună în vara lui 2014. Cel mai mare avans, de la 310 la 400 de euro pe lună, a fost consemnat însă de locuinţele tricamerale. Astfel, Clujul devine oraşul cu cele mai mari chirii din ţară. Diferenţele consemnate în raport cu valorile înregistrate în Capitală sunt: 8% în cazul garsonierelor, 6% în cazul apartamentelor cu două camere, respectiv 5% pentru unităţile tricamerale. Pentru cei care sunt dispuşi să împartă o cameră cu cineva, costurile sunt cuprinse între 67 şi 125 de euro de persoană.

Constanţa: majorări importante de preţ în cazul apartamentelor cu două camere

În oraşul de la malul mării, pretenţiile proprietarilor de garsoniere s-au menţinut relativ constante faţă de anul trecut, la o medie de circa 200 de euro pe lună. Majorări de preţ au fost consemnate însă de apartamentele cu două camere – de la 250 la 300 de euro pe lună –, dar şi de cele cu trei camere – de la 365 la 400 de euro pe lună. Împărţind o cameră în doi, chiria este cuprinsă între 67 şi 100 de euro de persoană pe lună.

Iaşi: scăderi de preţ de 6% la apartamentele cu două camere

În capitala Moldovei, o garsonieră poate fi închiriată, în medie, cu 200 de euro pe lună, la fel ca în vara anului trecut. Preţul mediu solicitat pentru un apartament cu două camere se ridică acum la 240 de euro pe lună, faţă de 255 de euro pe lună în iulie 2014. Pretenţiile proprietarilor pentru o locuinţă cu trei camere au rămas şi ele constante, la 300 de euro pe lună. Împărţind o cameră în doi, costurile vor fi cuprinse între 50 şi 100 de euro de persoană pe lună.

SURSA: Gandul.info