Puţini sunt cei care au auzit de Maserati Boomerang. Şi totuşi, această maşină există. E drept, într-un singur exemplar.
Acesta este un prototip proiectat de Giorgetto Giugiaro, omul care va veni mai târziu cu legendarul Mk1 Volkswagen Golf, primul autoturism hatchback al companiei Volkswagen.
Maserati Boomerang a fost lansată în 1971 si, un an mai târziu, prezentată ca un supercar complet operaţional cu un motor V8. Din păcate, automobilul sport nu a mai intrat în producţia de serie.
Maşina unicat, cu formele sale geometrice şi linii drepte, este capabilă să circule cu viteza maximă de 290 km/h. Dar, dat fiind că exită o singură astfel de maşină, este puţin probabil ca viitorul proprietar să fie atât de curajos încât să încerce viteza maximă.
Casa de licitaţie britanică Bonhams va vinde Boomerang în luna septembrie, în Franţa, cu preţul de pornire de 3 milioane de lire sterline.