Încurajaţi de finanţarea de aproape 27 de milioane de euro primită de la guvern, inginerii din Marea Britanie testează mai multe modele de maşini fără şofer. Unul dintre modele se numeşte Lutz şi este dotat cu 22 de senzori, camere panoramice şi radare.

Toate acestea îi permit o vedere panoramică, astfel încât să detecteze obiectele din jur, iar circulaţia să se desfăşoare în siguranţă.

Maşina poate transporta două persoane şi bagajul acestora, viteza maximă este de 25 de kilometri pe oră, iar bateria are o autonomie de 60 de kilometri.

Firmele din Marea Britanie se alătură, astfel, unor companii precum Google şi Mercedes, care testează şi ele maşinile fără şofer. Iar lupta este una acerbă, fiindcă vorbim de sume uluitoare. Industria maşinilor fără şofer va ajunge la peste o mie de miliarde de euro până în 2025, spun oficialii britanici.

Digi 24

Foto: mirror.co.uk