Bayerische Motoren Werke AG (BMW) a extins luni parteneriatul cu Brilliance China Automotive Holdings până în 2028, o decizie care, susţin analiştii, va ajuta ambele companii să-şi continue expansiunea pe cea mai mare piaţă auto din lume, potrivit Agerpres.
Reprezentanţii BMW şi Brilliance China Automotive au refuzat să dea detalii privind extinderea contractului dintre cele două companii.
Producătorul auto german colaborează cu Brilliance din 2003 şi fabrică câteva modele în uzinele companiei chineze.
În pofida încetinirii creşterii economice în 2013, vânzările auto în China au crescut cu 15,7%, la 17,9 milioane de vehicule de pasageri, conform datelor publicate de Asociaţia Producătorilor Auto din China (CAAM).
Pentru acest an, BMW are ca obiectiv vânzarea a cel puţin două milioane de vehicule pe piaţa chineză, după nivelul record de 1,96 milioane de maşini livrate anul trecut. Din cele 1,96 milioane maşini BMW şi Mini vândute în 2013, 20% au fost livrate în China.
Extinderea companiei germane în China vine pe fondul performanţelor mai slabe din Europa, care anul trecut a reprezentat 44% din vânzările grupului german.
BMW şi-a menţinut în mai poziţia de lider mondial al vânzărilor de automobile de lux, datorită cererii pentru sedanuri Seria 5 şi SUV-uri X5, care au ajutat compania să-şi depăşească rivalele Audi şi Mercedes-Benz.
Luna trecută, BMW a înregistrat o creştere a vânzărilor de 10%, la 153.023 vehicule, în timp ce Mercedes-Benz, brandul de maşini de lux al producătorului auto german Daimler AG, a înregistrat un avans al vânzărilor de 10,4%, la nivelul record de 134.031 vehicule, iar Audi, divizie a Volkswagen AG, a anunţat o expansiune a livrărilor de 10,8% în mai, la 152.000 unităţi.
„Grupul BMW a continuat să înregistreze vânzări record în mai, fiind în grafic pentru a livra anul acesta peste două milioane de vehicule“, a declarat şeful diviziei de vânzări şi marketing a companiei germane, Ian Robertson. Potrivit acestuia, cererea în SUA arată o creştere solidă, iar Asia continuă să înregistreze vânzări ridicate.
Luna trecută, BMW estima că piaţa auto chineză va deveni cea mai mare din lume pentru vehiculele electrice datorită construirii staţiilor de reîncărcare şi a angajamentului Guvernului de a reduce poluarea prin promovarea automobilelor ecologice. BMW se alătură astfel producătorilor auto care aduc în China vehicule electrice, cum ar fi Volkswagen AG, Daimler AG şi Tesla Motors Inc.
China va îndeplini acest obiectiv în maxim cinci ani, a declarat în mai şeful diviziei BMW din China, Karsten Engel, la un eveniment desfăşurat la Shanghai care marchează începutul colaborării dintre firma germană şi autorităţile municipale. Acestea s-au angajat să construiască staţii de reîncărcare în fostul spaţiu al Expoziţiei Mondiale, una din cele 46 de zone în care proprietarii vehiculelor electrice îşi pot alimenta maşinile.
Staţiile de reîncărcare pot fi folosite şi de alte companii, nu numai de BMW, iar compania se aşteaptă să înceapă în septembrie vânzarea modelelor electrice i3 şi i8 în China, a anunţat Engel.
Investiţiile făcute la fabricile din China vor permite BMW să-şi majoreze capacitatea de producţie în statul asiatic la 400.000 de maşini, de la 300.000 în 2013.
BMW mizează pe noile modele care vor fi lansate în acest an, printre care se numără vehiculul electric i3 şi noua generaţie de Mini, pentru a face faţă concurenţei venite din partea rivalilor Audi şi Mercedes-Benz.