Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, aflaţi în această perioadă pe Valea Prahovei, unde fac verificări, au descoperit din nou carne expirată la operatorii economici controlaţi. Oficialii instituţiei anunţă că nu există toleranţă faţă de astfel de practici ale unora dintre firme.

 

Controalele făcute de ANPC în cadrul Comandamentului de iarnă în staţiunile de pe Valea Prahovei au scos la iveală nereguli: la agenţii economici verificaţi s-au găsit carne expirată sau depozitată necorespunzător.

 

”Încă întâlnim astfel de produse în acţiunile de control desfăşurate în cadrul Comandamentului de iarnă Valea Prahovei. Pentru operatorii economici ca aceştia toleranta este 0”, a scris, luni seară, pe Facebook, şeful Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Sud Muntenia, Ion Iordăchescu.

 

Acesta a postat pe reţeaua de socializare şi fotografii care arată carne expirată de peste două săptămâni, descoperită în cadrul controalelor făcute pe Valea Prahovei.

 

 

 

Sursa: www.news.ro