Aventură de neuitat pentru 135 de turişti blocaţi în ultima zi a anului 2017 pe platoul Babele. Telecabina a fost oprită din cauza vântului puternic, iar turiştii, între care erau şi copii, s-au văzut în imposibilitatea de a ajunge în staţiuni.
Turiştii a fost coborâţi cu utilajele pentru bătătorit zăpada la Dichiu, de unde au fost preluaţi de microbuze şi autovehicule de teren ale structurilor din subordinea MAI. Operaţiunea a durat peste cinci ore, iar turiştii au sărbătorit trecerea în nou an într-un mod...inedit, pe care cu siguranţă nu îl vor uita niciodată.
Potrivit şefului Serviciului Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc, turiştii au urcat cu telecabina în cursul zilei de duminică pe platoul Bucegi, însă din cauza vântului puternic instalaţia de transport pe cablu a fost oprită, în condiţiile în care nu ar circula în siguranţă.
Ei au rămas în zona staţiei de telecabină şi au cerut ajutorul autorităţilor, iar în zonă au plecat salvamontişti şi jandarmi din judeţele Prahova, Dâmboviţa şi Argeş.
"Avem 135 de turişti blocaţi la Babele. Din cauza condiţiilor meteo, vânt, telecabina nu mai poate circula. De la Peştera deja au urcat şase colegi jandarmi de la Dâmboviţa. Ei sunt însoţiţi de trei salvamontişti. Din Prahova ne deplasăm 12 jandarmi cu cinci auto. Avem mijloace suficiente - microbuze, autobuze, tot ce trebuie pentru a-i aduce în siguranţă", a spus şeful Jandarmeriei Prahova, adăugând că toţi turiştii vor fi coborâţi în seara aceasta.
El a evitat să spună cât timp ar putea dura operaţiunea de salvare, arătând că depinde şi de condiţiile meteo dar şi de faptul că în grup sunt copii. Potrivit acestuia, un traseu în condiţii normale poate fi făcut în aproximativ o oră şi jumătate.
Coman a mai arătat că, primul apel al turiştilor a fost făcut prin sistemul unic 112, la ora 15.22.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa, Eduard Ţelea, a declarat pentru News.ro că aproximativ 18 de copii se află printre cei aproape 150 de turişti rămaşi blocaţi la peste 2000 de metri altitudine, datele fiind furnizate de către cei care au sunat la 112.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Dâmboviţa, Ciprian Vătăşelu, spunea că turiştii vor fi coborâţi pe jos până la Piatra Arsă, de unde vor fi preluaţi de autobuze, microbuze şi autoturisme de teren şi transportaţi pe drumul judeţean DJ 714 spre Moroeni şi de acolo în staţiunea Buşteni, de unde au urcat cu telecabina pe munte.
Lucrătorii de la drumuri au fost solicitaţi să intervină pentru a curăţa drumul pe o distanţă cât mai mare, în zona Piatra Arsă, astfel încât autovehiculele care îi vor prelua pe turişti să poată urca cât mai mult.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa, Ciprian Vătăşelu, a declarat că primii 54 dintre turiştii blocaţi pe munte au fost coborâţi cu ratrac-urile, decizia de a se renunţa la coborârea pe jos fiind luată în condiţiile în care pe munte vântul suflă puternic, iar operaţiunea ar fi fost foarte dificilă.
Cei 54 de turişti au ajuns în zona Dichiu, din judeţul Dâmboviţa, de unde urmează să fie preluaţi de microbuze şi autovehicule de teren pentru a fi transportaţi în staţiunea Buşteni.
Acţiunea de coborâre a celorlalţi turişti a continuat, iar ultimii turişti au ajuns la telecabina Buşteni la ora 1.00, jandarmii raportând încheierea cu succes a misiunii.
La peste 2000 de metri altitudine în Masivul Bucegi este zăpadă, iar vântul bate cu putere.
Mii de turişti petrec vacanţa de Revelion în staţiunile de pe Valea Prahovei, unde este zăpadă pe munte, la altitudini mari şi pe pârtii, fiind puse în funcţiune tunurile pentru zăpadă artificială.