Spitalul privat SanConfind din Poiana Campina a emis un comunicat de presă prin care anunţă că sunt afectaţi direct de coronavirus. Conform documentului citat, trei angajaţi ai clinicii au deja simptome şi le-au fost efectuate teste rapide.  Spitalul a comandat deja 300 de teste rapide pentru a testa toţi angajaţii.

Publicăm integral comunicatul instituţiei medicale:

SC Centru Medical Sanconfind SRL se confruntă în mod direct cu pandemia de coronavirus. În concordanţă cu prevederile Regulamentului General privind protecţia datelor cu caracter Personal (GDPR), va informăm că în cursul zilei de ieri, a fost confirmată infecţia cu coronavirus a unui cadru medical. Imediat ce s-a comunicat rezultatul, conducerea Sanconfind, în colaborare cu DSP Prahova a efectuat, în aceeaşi zi, anchetă epidemiologică. Conform metodologiei naţionale, au fost identificaţi contactii apropiaţi şi au intrat în izolare pentru 14 zile de la dată contactului direct cu persoană infectată.

Dintre contacti, 3 persoane sunt simptomatice şi acestora li se efectuează testul RT-PCR. De precizat că în urmă anchetei epidemiologice nu s-a putut identifica sursă infectării medicului în cauza. Sanconfind are comandate 300 de teste rapide pentru testarea angajaţilor şi se va trece la evaluarea serologica periodică a acestora prin identificarea IgG şi IgM anti SARS-CoV-2. Astfel vom cunoaşte cine a trecut asimptomatic prin infecţie. Această evaluare nu substituţie metodologia naţională de indicaţie de testare prin RT-PCR pentru persoanele simptomatice.

Tot etajul pe care funcţionează secţia de obstetrică-ginecologie, neonatologia şi AŢI, spaţii, echipamente, suprafeţe, cazarmament, vor face obiectul unei ample acţiuni de igienizare şi dezinfecţie, conform standardelor internaţionale existente şi a celor conexe pandemiei. De altfel, unitatea noastră, acreditată de ANMCS cu nivelul ÎI de încredere, (având 83.64% din indicatorii de evaluare îndepliniţi), se conformează şi chiar excelează cu privire la criteriile de siguranţă: circuite funcţionale corecte, 7 lifturi, echipamente de diagnostic şi tratament, filtre Hepa, în spaţiile cu risc crescut ( AŢI, blocul operator, sterilizare).

Restul activităţilor din Sanconfind se desfăşoară normal în: laborator de analize, imagistică medicală, cabinete medicale de specialitate (inclusiv neurologie, ortopedie, diabet, pediatrie, morfologii fetale), call center, sterilizare, recepţii, recuperare medicală, în funcţie de pacienţii care vin pentru tratament.

Asigurăm, atât personalul medical cât şi pacienţii/clienţii noştri că nu există risc de răspândire a infecţiei virale, având în vedere curăţenia existenţa şi măsurile suplimentare luate după declararea stării de urgenţă: filtru la accesul în unitate, dezinfecţie încălţăminte, dezinfecţie mâini, evaluare conform metodologiei, măsurarea temperaturii, folosirea de măşti de unică folosinţă şi/sau reutilizabile, mănuşi de protecţie, halate de protecţie, vizier, după caz, restricţionarea mişcării personalului în zona în care este angajat, pe baza cartelei magnetice de acces.

În funcţie de starea de sănătate a contactilor direcţi, izolaţi la domiciliu în aceste zile şi de contextul transmiterii comunitare, care nu poate fi ignorat, secţia obstetrică- ginecologie îşi va relua activitatea începând cu 6 aprilie 2020.