Tariful pentru cogenerarea de înaltă eficienţă, care este plătit de toţi consumatorii de energie şi este evidenţiat separat pe factura de furnizare a electricităţii, a scăzut cu 20% de la 1 ianuarie 2014, ajungând la 18,3 lei pe MWh, au declarat reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), potrivit Agerpres.
Până în prezent, valoarea contribuţiei era de 23,1 lei pe MWh. Contribuţia pentru cogenerarea de înaltă eficienţă a fost introdusă la 1 aprilie 2011. Banii astfel obţinuţi sunt primiţi drept bonus de către producătorii de energie în cogenerare (energie electrică şi termică simultan) care au o eficienţă de peste 70% a instalaţiilor, pentru a stimula investiţiile în modernizarea echipamentelor. Pentru fiecare kWh consumat, un utilizator plătea până acum 0,0231 lei, iar, de la 1 ianuarie, acelaşi consumator plăteşte 0,0183 lei, fără TVA. Astfel, la un consum mediu lunar de 100 de kWh pe gospodărie, fiecare consumator plăteşte aproximativ 1,8 lei pe lună.