Salariaţii RATP Ploieşti (sc Transport Călători Express Sa) au declanşat marţi o nouă grevă spontană în curtea societăţii. Aceştia sunt nemulţumiţi de nerezolvarea problemei transportului metropolitan de către conducerea TCE şi de activitatea transportatorilor privaţi pe teritoriul municipiului Ploieşti.  Este al doilea protest al celor de la RATP pe anul acesta.

Părerile erau împărţite şi mulţi dintre salariaţi emiteau tot felul de nemulţumiri fără legătură cu cele explicate de liderii de sindicat. Unii erau de părere că ceea ce se întâmplă nici nu este o grevă ci doar o adunare în curtea societăţii pentru o consfătuire.

Protestul nu afectează funcţionarea transportul public, protestul fiind declanşat de angajaţii din schimbul doi.

Aceştia au declarat că în afară de aceste probleme îşi simt ameninţate locurile de muncă şi salariile, mai ales că se fac noi angajări la societate.

„Conducerea RATP ne-a comunicat că nu se poate face nimic cu problema transportului în zona metropolitană şi nici cu transportatorii privaţi din municipiul Ploieşti. Noi consideră că este de competenţa lor. Ca reprezentanţi ai sindicatului transportatorilor cerem să se facă acest lucru pentru că se va decongestiona inclusiv transportul şi circulaţia în municipiul Ploieşti şi în altă ordine de idei o mai bună claritate cu licitaţiile legate de reabilitarea liniilor de tramvai. Sunt probleme cu redistribuirea oamenilor. În acest moment se fac angajări de controlori şi conducători auto, un jurist şi un zugrav. Avem temeri că se va umbla la salarii din această cauză sau se va da afară ceea ce nu e normal. Sunt probleme legate de lipsa pieselor.  Ieri am avut lipsă de cinci maşini pe traseul 30. Am lucrat trei şoferi pe o maşină. Şi în primul rând nu suntem siguri cu locurile de muncă. Ce se va întâmpla… Faza următoare ar fi oprirea transportului public şi declanşarea grevei generale“,  ne-a declarat Ion Mişcă, liderul Sindicatului Transporturi din cadrul SC TCE SA Ploieşti.

Sindicaliştii ameninţă că dacă nu vor avea o reacţie din partea conducerii societăţii ori din partea Primăriei vor declanşa greva generală, dar nu au stabilit o dată anume.