Ministrul Sănătăţii Sorina Pintea a anunţat miercuri că se constată că vorbim despre o evoluţie epidemică a gripei înregistrându-se a treia săptămână cu cazuri peste estimări, dar că este vorba despre o tulpină care determină manifestări uşoare şi medii. Specialiştii estimează că circulaţia intensă a virusului gripal se va manifesta şi în luna februarie.

”Putem spune în acest moment că s-a înregistrat a treia săptămână consecutivă epidemică. Existând o sucesiune de cel puţin trei săptămâni epidemice, conform uzanţelor, se constată că vorbim de o evoluţie a gripei”, a declarat, miercuri, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

Aceasta a vorbit despre o ”extindere regională în zona de sud a ţării” şi de focare sporadice în celelate regiuni.

De la începutul sezonului au fost înregistrate 54 de decese confirmate cu virus gripal.

”Nu se poate afirma în acest moment că ne confruntăm cu un virus gripal mai sever faţă de sezonul precedent, ci că diferenţa faţă de sezul precedent este că s-a înregistrat un număr mai mare de cazuri confirmate clinic. (...) Din fericire, această gripă este datorată unei tulpini care are forme uşoare şi medii de manifestare, tulpină inclusă în vaccinul achiziţonat de către Ministerul Sănătăţi şi în vaccinurile existente în România”, a adăugat Pintea.

Potrivit acesteia, specialiştii estimează că această circulaţie intensă a virusului se va menţine inclusiv în luna februarie, precizând că monitorizarea cazurlor de gripă va continua până în luna mai.

Potrivit ministrului Sănătăţii, 1.287.250 de persoane au fost vaccinate până marţi cu serul achiziţionat de Ministerul Sănătăţii, fiind comandate 30.000 de doze suplimentare de vacin, care începând de joi vor fi distribuite în ţară, la DSP-urile care au solicitat suplimentarea.

Pintea a adăugat că se solicită "limitarea accesului vizitatorilor în mod real în toate unităţile sanitare”, în special în secţiile cu risc, dar şi refacerea stocurilor de antivirale.

De asemenea, ministrul a reamintit condiţiile în care pot fi închise şcolile şi măsurile care urmează să fie luate, precum şi recomandările pentru populaţie.