După ani de zile de aşteptare şi după ce primarii din ultimii 25 de ani nu prea s-au arătat interesaţi de cartierul Mitică Apostol, în sfârşit, autorităţile locale îşi îndreaptă atenţia şi spre ploieştenii din această zonă.

Conform unor informaţii de ultimă oră, luni dimineaţă vafi predat către Distrigaz amplasamentul din cartierul Mitică Apostol. Este primul pas spre extinderea reţelei de gaze naturale în cartier, iar reprezentanţii Primăriei Ploieşti susţin că lucrările vor demara în maxim trei săptămâni. Este vorba despre o lucrare de peste şapte kilometri pentru extinderea reţelei de gaze naturale la care să se poată racorda toţi cetăţenii din cartier.

"Realizarea confortului urban pentru ploieştenii din Mitică Apostol este una dintre principalele mele preocupări. După finalizarea lucrării de gaze naturale, va urma extinderea canalizării şi a reţelei de alimentare cu apă potabilă în cartier. Sper ca până la finalul acestui an să reuşim să finalizăm aceste modernizări pentru a demonstra că şi ploieştenii de aici sunt importanţi pentru municipalitate. Totodată, Primăria va lua măsurile necesare pentru ca racordarea cetăţenilor la utilităţi să se facă la costuri minime, suportabile de orice cetăţean. Ne cerem scuze ploieştenilor din zonă pentru disconfortul creat de toate aceste lucrări, dar sunt convins că la final, Mitică Apostol va deveni un cartier ca oricare altul din Ploieşti", ne-a declarat Cristian Ganea, primarul interimar al Ploieştiului.