Casa de Cultură I.L. Caragiale şi Administraţia Serviciilor Sociale şi Comunitare (ASSC) vor funcţiona, cel mai probabil, de la 1 decembrie în fostul sediu al OMV Petrom din centrul Ploieştiului. Anunţul a fost făcut de Iulian Teodorescu, viceprimarul cu atribuţii de primar, într-o conferinţă de presă. În prima fază va fi alocată suma de 40.000 de euro pentru proiectare.
”Până la 30 octombrie trebuie să demarăm contractul cu OMV. La şedinţa ordinară de luna aceasta vom rectifica bugetul pentru a putea face proiectarea şi remodelarea noului sediu”, a declarat Teodorescu.
”În primă fază va fi un spaţiu amenajat pentru ASSC. Totodată vor fi amenjate alte două etaje pentru această instituţie, iar două etaje vor fi destinate Casei de Cultură I.L Caragiale. Ne dorim să amenajăm şi o sală studio pentru teatru. Până în 2018 trebuie să analizăm bine contractul care ne permite să luăm în acest spaţiu şi instituţii subordonate Consiliului Judeţean Prahova”, a mai precizat Iulian Teodorescu.
Ideea relocării unor instituţii de cultură din subordinea CJ Prahova (muzee şi Bilblioteca Nicolae Iorga) a fost lansată încă de luna trecută de consilierii social democraţi, care au propus totodată mutarea Primăriei Ploieşti în Palatul Culturii.