Proiectul de hotărâre privind modificarea Regulamentului parcărilor administrate de SGU Ploieşti a fost inclus pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local programate pentru miercuri, 25 aprilie. Documentul cuprinde tarifele detaliate propuse pentru persoane fizice, instituţii publice şi persoane juridice/PFA-uri, în cazul abonamentelor lunare/trimestriale/semestriale şi anuale care vor putea fi achiziţionate şi le vor da dreptul titularilor să utilizeze parcările cu plată din municipiu.
Astfel, pe lângă tariful de 2 lei/oră/loc sau 1 leu/30 de minute/loc se propun, pentru abonamente, respectiv permis de parcare, tarifele din imaginea de mai sus.
Practic, cel mai mare tarif sub formă de abonament/permis parcare ar urma să fie achitat de firmele sau persoanele fizice autorizate care optează pentru varianta lunară: 250 de lei/maşină/lună. Pe an, costul s-ar ridica la 3.000 de lei pe maşină.
Pentru plata pe un an, în avans, tariful scade la 1.800 lei/auto, inclusiv TVA.
În cazul persoanelor fizice, tariful propus pentru un abonament lunar este de 80 de lei, rezultând un cost de 960 de lei/an.
Proiectul propune gratuităţi pentru vehiculele care aparţin:
a) fundaţiilor şi asociaţiilor cu activitate umanitară, care asigură transporturi, în interesul persoanei asistate
b) persoanelor fizice cu domiciliul stabil în zona riverană şi care deţin autoturisme înmatriculate la adresa respectivă (în baza unui permis riveran, cu menţiunea că se poate elibera un singur permis riveran/persoană)
c) persoanelor cu domiciliul în municipiul Ploieşti şi care au certificat de încadrare în grad de handicap
d) persoanelor persecutate politic.
Potrivit documentaţiei anexate proiectului, propunerea este motivată prin faptul că “ţinând cont de ritmul anual de creştere a numărului autoturismelor în municipiul Ploieşti, SGU consideră necesară o mai bună gestionare a parcărilor publice cu plată. Printr-o eficientă administrare se vor crea venituri suplimentare care vor duce la identificarea şi amenajarea de noi parcări necesare cerinţelor cetăţenilor de a parca în mod civilizat”.
SGU precizează că dispune, în acest moment, de 1.652 de locuri obişnuite şi 67 pentru persoane cu handicap, în 32 de parcări cu plată administrate de societate.
Sursa: www.telegrama.ro
Ce preţuri vor avea abonamentele de parcare la Ploieşti
24 aprilie 2018
(1402 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
De ce au secat puţurile de apă din sudul Prahovei?
(20 august 2013 - Alex POLICALĂ)
201 vizualizări
Marius Constantin, primarul oraşului Băicoi, câştigă războiul cu ANI
(10 noiembrie 2021)
294 vizualizări
Veolia Energie Prahova anunţă încheierea sezonului de încălzire 2019 - 2020
(24 aprilie 2020)
354 vizualizări
Locurile de munca vacante in Prahova în această perioadă
(4 martie 2015)
347 vizualizări
Cinci persoane, rănite într-un accident rutier produs la Aluniş
(19 august 2017)
587 vizualizări
APA NOVA PLOIESTI ANUNTA INTRERUPEREA ALIMENTARII CU APA POTABILA, IN DATA DE 22 MARTIE 2019
(21 martie 2019)
67 vizualizări
Câinii agresivi trebuie declaraţi la Poliţie
(3 martie 2014)
474 vizualizări
Inspectorii fiscului vin la tine în bloc. Plăteşte-ţi impozitele!
(30 iunie 2015)
78 vizualizări
14 străzi „răscolite“ în Câmpina pentru canalizare, doar o alee este finalizată
(6 august 2014)
705 vizualizări
Traficul pe DN1A, blocat timp de cinci ore de aluviuni FOTO si VIDEO
(24 iulie 2017)
541 vizualizări
Transportul gratuit se transformă în „tarif unic“ la abonamente?
(19 februarie 2014 - Alex POLICALĂ)
276 vizualizări
Bădescu vrea ca taxele speciale să rămână în Ploieşti
(12 noiembrie 2013)
178 vizualizări
Când demisionează Marius Sersea?
(3 august 2013 - Cristina IANCU)
1533 vizualizări
Lucrări de reparaţii pe Bulevardul Republicii, între strada Amaradiei şi strada Gilortului
(15 februarie 2019)
102 vizualizări
Evaziunea, o plantă înflorită în plină criză
(1 octombrie 2013 - Alex POLICALĂ)
199 vizualizări
Ploieşti: Femeie depistată cu peste 3000 de ţigări de contrabandă VIDEO
(22 februarie 2018)
267 vizualizări
Accident, miercuri noapte, pe DN1, la Sinaia.
(28 noiembrie 2019)
60 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026

















.jpg)








