Mariana Mihuţ, Oana Pellea, Marcel Iureş, Victor Rebengiuc, Florin Piersic Jr....Sunt doar câteva dintre actorii care vor fi prezenţi pe scena Festivalului de Teatru Toma Caragiu Ploieşti 2017.
Şi în acest an, selecţia festivalului a fost făcută de Raluca Rădulescu, traducător şi jurnalist, realizator de emisiuni la Radio România Cultural.
Spectacolele vor avea loc la sediul teatrului, la Casa de Cultură a Sindicatelor, în noua sală a Teatrului pentru copii Ciufulici şi la Berăria Teatrului. Evenimentul va avea loc în perioada 31 octombrie – 5 noiembrie 2017
“Festivalul de teatru de la Ploieşti se adresează de fapt oamenilor care nu au ocazia să vadă, în altă parte, spectacole cu actorii pe care îi îndrăgesc. În comparaţie cu ediţia din 2016, anul acesta am încercat să aducem şi spectacole din alte ţări. Şi pentru că publicul trebuie pregătit, am mers acum pe Republica Moldova şi am inclus şi un spectacol al Teatrului de la Chişinău. De asemenea, vor fi foarte multe spectacole din Bucureşti, cu această ocazie publicul ploieştean urmând să vadă profesionişti de marcă precum Marcel Iureş, Oana Pellea sau Victor Rebengiuc. În cadrul acestui festival va fi teatru de foarte bună calitate. De exemplu, piesa “Soldatul de ciocolată” este una lejeră, de familie, relaxantă, care se poate vedea după o zi nebună de lucru. Iar în spectacolul interactiv “O mie de cuvinte”, unde joacă Florin Piersic jr, e ca şi când te-ai afla în sufrageria actorului. Cât priveşte “Leul Ra”, acesta este o …jucărie de spectacol”, a declarat selecţionerul Raluca Rădulescu
Conform Mihaelei Rus, directorul Teatrului Toma Caragiu, ediţia din acest an se va desfăşura sub semnul sensibilităţii
Biletele pot fi cumpărate de la agenţia teatrului şi costă 50 de lei pentru un adult şi 30 de lei pentru elevi, studenţi sau pensionari. Vă spunem doar că ar trebui să vă grăbiţi pentru că mai sunt foarte puţine bilete disponibile