CSM Ploieşti a anunţat că lucrările derulate în ultimele săptămâni la Bazinul Vega, singurul aflat în administrarea autorităţilor locale ploieştene, se apropie de final, iar obiectivul ar putea fi redeschis publicului în câteva zile.
“Închis pe data de 12 august, bazinul a fost supus mai multor operaţiuni care se impuneau la un moment dat, pe lângă igienizarea zonei vestiarelor şi, implicit, a duşurilor, fiind recondiţionată ţeava care asigură încălzirea apei. Lungă de circa 170 de metri, aceasta a fost sudată, dată cu grund şi vopsită, redevenind, astfel, funcţională. Bineînţeles, bazinul a fost, şi el, spălat, iar în weekend a fost umplut cu apă. Urmează câteva zile în care apa va fi încălzită, aşteptându-se să ajungă la temperatura de 28-29 de grade Celsius, dar va fi şi tratată zilnic pentru a putea dobândi parametrii impuşi de normele Direcţiei de Sănătate Publică Prahova”, au anunţat reprezentanţii Clubului Sportiv Municipal Ploieşti, într-un comunicat de presă
Aceştia au precizat că, probabil, Bazinul Vega va fi redeschis în a doua parte a săptămânii viitoare.
Bazinul Vega este singurul aparţinând administraţiei locale şi, în ciuda micilor intervenţii efectuate periodic, acesta continuă să se degradeze, deoarece situaţia juridică a terenului pe care este amplasat nu permite efectuarea de investiţii majore.
Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul oficial al CSM Ploieşti, în perioadele de funcţionare Vega este deschis nu numai sportivilor care se antrenează aici, ci şi publicului larg, de luni până vineri, în intervalele 14.00-15.00 şi 19.30-20.30, iar sâmbăta în intervalul orar 14.00-15.00. Tariful de acces este de 10 lei/persoană.
Bazinul Vega se redeschide peste o săptămână
10 septembrie 2019
- citeşte totul despre:
- csm ploiesti,
- bazinul vega,
- redeschidere,
- inot,
- apa,
- renovare
(101 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Iulian Teodorescu: Ploieştenii vor fi liberi să se debranşeze
(23 ianuarie 2014 - Alex POLICALĂ)
514 vizualizări
Festivalul de Jazz de la Ploieşti va avea şi un concert din Gershwin
(6 martie 2014 - Alex POLICALĂ)
810 vizualizări
ŞOCANT! Iepuraş mort în vitrina unui pet shop din Ploieşti! FOTO
(23 mai 2018 - Cristina IANCU)
2728 vizualizări
După ce s-a plimbat prin mai multe partide, Valentin Marcu se întoarce în CL Ploieşti
(23 iunie 2017)
1149 vizualizări
Incendiu violent în Parcul Bucov. O terasă s-a făcut scrum
(13 iunie 2021)
297 vizualizări
O delegaţie a oraşului Harbin vine la Ploieşti
(5 februarie 2016)
276 vizualizări
Salvamontiştii din Buşteni caută trei tineri care s-au rătăcit în zona Valea Albă din Bucegi
(27 august 2017)
335 vizualizări
Staţii dotate cu scrumiere, într-un oraş din România
(2 martie 2014)
419 vizualizări
Iubitorii de animale protestează vineri, în centrul Ploieştiului
(19 septembrie 2013 - Alex POLICALĂ)
166 vizualizări
Trafic blocat pe DN 1, la Câmpina. Betonieră, răsturnată pe ambele benzi
(14 august 2018)
475 vizualizări
FOTO/ VIDEO Două locuinţe distruse de flăcări la Blejoi
(20 septembrie 2019)
142 vizualizări
Copil de cinci ani salvat după ce a căzut într-un canal la o staţie peco din Breaza!
(5 iulie 2017)
243 vizualizări
Salvator montan, bruscat de un turist, pe pârtia Kalinderu din Buşteni!
(18 ianuarie 2021)
189 vizualizări
Trasee deviate duminică, din cauza meciului de pe stadionul Ilie Oană
(20 iunie 2014)
217 vizualizări
Consiliile locale şi judeţene pot decide majorarea salariile angajaţilor
(30 iunie 2015)
115 vizualizări
FOTO Imaginile dezastrului lăsat de viituri în Prahova. A fost COD ROSU în zona Lapoş, Sângeru, Mizil!
(1 iunie 2019)
728 vizualizări
Accident în Parcul Industrial Ploieşti
(31 ianuarie 2020)
88 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























