În această dimineaţă, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, coordonează o acţiune pentru destructurarea unei reţele infracţionale, specializată în comiterea de infracţiuni de evaziune fiscală, anunţă IJP Prahova într-un comunicat de presă
Astfel, la această oră, 45 de poliţiştii efectuează 13 percheziţii în judeţele Prahova, Tulcea, Suceava, Dolj şi Timiş.
Dintre acestea, şapte percheziţii sunt efectuate la sediile unor societăţi comerciale şi şase la domiciliile unor persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni de evaziune fiscală în domeniul tranzacţiilor intracomunitare cu furaje şi pui vii de păsări domestice (găină, raţă, gâscă etc).
Activităţile sunt efectuate în cadrul unui dosar penal, instrumentat de Serviciul de Investigare a Criminilităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.
Din primele cercetări a rezultat că cei în cauză ar fi comercializat pui vii şi furaje, fără a înregistra în evidenţele contabile ale societăţilor administrate toate operaţiunile comerciale efectuate şi veniturile realizate, sustrăgându-se astfel de la plata obligaţiilor fiscale.
Tot în urma investigaţiilor derulate de poliţişti a rezultat faptul că o parte dintre achiziţii ar fi provenit din spaţiul intracomunitar, iar livrările de pui vii şi furaje ar fi fost efectuate, fără emiterea de documente fiscale, cu precădere, atunci când există certitudinea unor vânzări în termen scurt.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat, prin activitatea infracţională desfăşurată, doar în perioada mai – iunie a.c., este estimat, la acest moment, la aproximativ 40.000 de lei.
La sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova vor fi conduse persoanele bănuite de comiterea de infracţiuni, în vederea audierii şi a luării măsurilor procedurale ce se impun.
În cauză, poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.