Un accident rutier deosebit de grav a avut loc, joi după amiază, pe DN 1B, în localitatea prahoveană Loloiasca. În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme şi un TIR încărcat cu 22 de tone de pilitură de fier.
Traficul a fost întrerupt pe ambele sensuri de mers. Accidentul s-a produs în zona podului din localitatea Loloiasca.
Din primele cercetări ale poliţiştilor, accidentul s-a produs pe fondul unei depăşiri neregulamentare. Unul din cele două autoturisme s-a înscris în manevra periculoasă, a pătruns pe contrasens şi s-a izbit de TIR.
Două persoane au rămase prinse în fiarele contorsionate ale autovehiculelor.
La faţa locului au intervenit două echipaje de pompieri pentru asigurarea zonei, un echipaj de descarcerare şi două ambulanţe SMURD.
La faţa locului a fost asistată medical o a treia persoană, ocupant al unuia dintre cele două autoturisme. Până la finalizarea cercetărilor, traficul rutier a fost deviat de pe DN 1B-Sens giratoriu Albesti, pe DJ 102 C Urlaţi, Chelba, Ceptura de Jos, DJ 102 N, DN 1B, Mizil.
Circulaţia rutieră a fost reluată în condiţii normale pe DN 1B Ploieşti – Buzău, la kilometrul 30+500 m, pe raza localităţii Loloiasca, judeţul Prahova, în zona unde a avut loc accidentul.