Un accident grav s-a produs duminică noapte pe DN1B, în zona localităţii Valea Călugărească. Conform Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, şoferul unui TIR fără încărcătură a pierdut controlul volanului şi a intrat într-o farmacie! Şoferul TIR-ului, în vârstă de 60 de ani, a rămas încarcerat, iar medicii au constatat decesul. Cadavrul va fi transportat la Serviciul de Medicină Legală Ploieşti, unde, în urma necropsiei, se va stabili dacă decesul bărbatului a survenit în urma impactului sau din alte cauze medicale.
La faţa locului s-au deplasat pentru intervenţie un echipaj de descarcerare, o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD.
Poliţia continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs evenimentul rutier.