Fosta şefă a Autorităţii Electorale Permanente, Ana Maria Pătru, a fost la DNA Ploieşti împreună cu bunica sa, în vârstă de 90 de ani. Ana Maria Pătru ar fi putut să o scutească pe bunica ei de acest drum până la DNA. Pentru asta trebuia doar să facă o cerere.
Avocatul Veronel Rădulescu a declarat că femeia, în vârstă de aproape 90 de ani, nu a dat declaraţii în cauza în care a fost citată, el invocând vârsta acesteia, dar şi starea ei de sănătate.
Totodată, avocatul a precizat că procurorii DNA Ploieşti i-au adus la cunoştinţă femeii faptul că i s-a pus sechestru pe un teren de 1.000 metri pătraţi şi pe construcţia aflată pe acesta.
Întrebat unde se află terenul în cauză, avocatul a susţinut că nu a primit copii după documentele dosarului, astfel că nu poate preciza detalii.
Întrebat de ce audierea bătrânei nu a fost făcută la domiciliul ei, având în vedere vârsta şi starea sa de sănătate, Veronel Rădulescu a explicat că apărătorii femeii nu au avut timpul necesar pentru a formula o astfel de solicitare.
Pe parcursul prezenţei la DNA Ploieşti a bunicii Anei Maria Pătru, un echipaj de salvare a fost prezent la sediul Parchetului, acesta intervenind şi evaluându-o medical pe bătrână în condiţiile în care aceasta a făcut un atac de panică, nefiind necesar transportul ei la spital, au precizat reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova.
De asemenea, avocatul a declarat că a depus la DNA Ploieşti o cerere de probe, propunând audierea procurorului şef al DNA Ploieşti, Lucian Onea, şi a fostului procuror DNA Mircea Negulescu, în calitate de martori în legătură cu acuzaţia de inducere în eroare a organelor judiciare pentru care este urmărită penal Ana Maria Pătru.
În context el a explicat că având în vedere această cerere, procurorul şef al DNA Ploieşti ar trebui să formuleze o declaraţie de abţinere.
SURSA si FOTO AGERPRES