Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Ioan Cătălin Nechifor, a declarat, vineri, că municipiul staţiune Vatra Dornei va putea beneficia de gaz metan din 2015, după ce, din această primăvară, vor fi reluate lucrările, potrivit Agerpres.
Nechifor a spus că reprezentanţi ai companiei Transgaz se vor afla la Pojorâta, acolo unde lucrările s-au blocat de mai mulţi ani, din cauză că în zona respectivă ţevile trebuiau montate pe un teren al Direcţiei Silvice şi pe două drumuri modernizate cu fonduri europene, pe care nu se poate interveni o perioadă de cinci ani.
El a precizat că problema terenului s-a rezolvat, iar în privinţa drumurilor modernizate se caută încă soluţii, dar se are în vedere şi realizarea unei subtraversări.
Potrivit lui Nechifor, pentru acest an Transgaz are toţi banii necesari pentru construcţia magistralei de gaz metan pe tronsonul Pojorâta — Vatra Dornei, în lungime de peste 20 de kilometri. El a arătat că, în cazul finalizării investiţiei, începând din sezonul rece viitor, centrala termică din Vatra Dornei va funcţiona pe gaz metan.
În februarie 2010, compania Transgaz a preluat gratuit de la CJ Suceava conductele de gaz construite prin proiectul „Suceava — Utilităţi şi mediu la standarde europene“. Este vorba despre tronsoanele Frasin — Pojorâta şi Păltinoasa — Rădăuţi, precum şi cele din zona Fălticeni, în lungime totală de peste 100 de kilometri. Tot atunci, Transgaz s-a angajat să continue investiţia în construcţia magistralei de gaz metan până la Vatra Dornei.
„Am discutat consistent pe zona de munte şi pe 4 martie, la Pojorâta, va fi o comisie de la Transgaz pentru a depăşi ultimele obstacole pentru magistrala de gaz metan. Proiectul e blocat de foarte mulţi ani şi avem deja o soluţie finală. Transgaz are banii prevăzuţi în buget şi sper ca de la anul să putem asigura agent termic la Vatra Dornei şi gaz metan“, a spus Nechifor.