
La un an de la alegerea lui Adrian Dobre în postul de primar al Ploieştiului liberalii au decis că edilul are nevoie de un colac de salvare pentru a diminua numărul gafelor acestuia.
Şi dacă ne gândim că în numai un an de la alegeri, primarul liberal a “reuşit” să distrugă CSM şi sportul pentru copii şi junior din oraş , să aducă în pragul insolvenţei TCE, să ţină mărcile Petrolul în sertar şi să nu demareze niciunul dintre proiectele promise în campania electorală este clar că a venit momentul ca Adrian Dobre să primească o “bonă”.
Nu putem uita că primarul Ploieştiului, împreună cu echipa sa de consilieri, a ratat toate finanţările posibile de a fi atrase în municipiu.
Aşa că liderii PNL Prahova au decis că primarul ales trebuie să fie dublat de un manager foarte bun, capabil să rezolve crizele majore apărute în administrarea oraşului, temându-se probabil că Adrian Dobre poate duce municipiul în faliment.
Iar cel mai bun pentru acest job nu putea fi decât medicul Bogdan Nica, cel care şi-a trecut în CV mai multe performanţe notabile.
Spre exemplu, Nica este cel care a coordonat criza gripei aviare apărute în Prahova în 2006, reuşind atunci administrarea vaccinurilor salvatoare unui număr impresionant de persoane aflate în focare. Apoi, a ocupat postul de secretar general în Ministerul Sănătăţii.
Bogdan Nica a fost şi preşedinte al ANPC timp de doi ani. S-a făcut remarcat prin mai multe procese intentate băncilor comerciale pentru utilizarea unor clauze abuzive în contractele de creditare. Nica s-a ocupat şi de practicile ilegale ale instituţiilor financiare nebancare, unde a aplicat mai multe sancţiuni dar şi de contractele abuzive ale companiilor de telefonie mobilă.
Cu un astfel de supraveghetor , primarul Dobre ar trebui să nu mai facă (prea multe) gafe.
Oricum, desemnarea lui Bogdan Nica este un semn că PNL a intrat deja în campanie electorală şi am putea asista la o demisie a lui Adrian Dobre care să aducă alegeri anticipate la Ploieşti. Şi atunci, e clar că cel mai bun candidat al liberalilor ar fi medicul Bogdan Nica, membru PNL încă din anul 1990.
Numirea lui Bogdan Nica încearcă să refacă, destul de timid, imaginea catastrofală pe care Adrian Dobre o are ca primar şi să readucă încrederea ploieştenilor în PNL, mai ales că în acest moment liberalii au ajuns la cel mai mic scor pe care partidul l-a avut vreodată în Ploieşti.
Disperat de rateurile lui Dobre, PNL îl dublează cu Bogdan Nica pe post de salvator
9 iunie 2017
- citeşte totul despre:
- adrian dobre,
- bogdan nica,
- primar,
- consilier,
- ploiesti
(1083 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
FOTO Comercianţi ilegali la festivalurile Primăriei din 2017! Primarul Dobre favorizează clientela de partid ep 2
(5 iunie 2018 - Cristina IANCU)
1794 vizualizări
Circulaţie restricţionată pe Gheorghe Doja
(29 iulie 2014)
622 vizualizări
Răzvan Alexe din nou în arest?
(10 martie 2014)
685 vizualizări
Percheziţii la hoţii de produse petroliere din Prahova
(23 august 2017)
727 vizualizări
Ploieşteancă, reţinută pentru furt din buzunar! Femeia a fost prinsă în flagrant!
(14 octombrie 2019)
124 vizualizări
Doi turişti din Ucraina, atacaţi de urs în apropiere de Castelul Peleş. O ursoaică cu doi pui vor fi relocaţi
(4 decembrie 2021)
150 vizualizări
Jandarmeria ia măsuri speciale la înmormântarea lui Mircea Ionescu Quintus
(17 septembrie 2017)
563 vizualizări
Vicepremierul Liviu Dragnea: "Vom fi foarte aproape de cod roşu"
(28 ianuarie 2014)
208 vizualizări
Prahova sub cod galben de ninsoare
(1 decembrie 2014)
145 vizualizări
Noi focare de pestă porcină în Prahova! Începe “uciderea preventivă” a porcilor în două localităţi
(22 august 2019)
62 vizualizări
Cod galben de inundaţii pe râuri din Prahova
(21 septembrie 2017)
507 vizualizări
Codul Penal, Codul administrativ, Statutul aleşilor locali şi Legea Curţii de Conturi, pe ordinea de zi a şedinţei Curţii Constituţionale
(16 octombrie 2018)
62 vizualizări
Incendiu la groapa de gunoi a oraşului Băicoi. A fost emis mesaj Ro-Alert
(3 iulie 2022)
102 vizualizări
Controale în pieţele din Ploieşti. Vizate- chiocurile!
(24 aprilie 2015 - Cristina IANCU)
147 vizualizări
Un nou incident aviatic la Strejnic! Avion, avariat! Pilotul la spital!
(8 mai 2019)
483 vizualizări
Proba practică a examenului pentru permisul auto amânată în Prahova
(12 ianuarie 2017)
506 vizualizări
Nicoleta Crăciunoiu, directorul Direcţiei Economice, acuză hărţuiri morale şi ameninţări!
(15 mai 2020)
965 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























