În mod evident, scandalul prilejuit de refuzul primarului Dobre de a achita salariile celor din administraţia municipală a născut o întrebare legitimă : cine conduce, de fapt, primăria ploiesteana ?

 

În mod normal, această întrebare nu ar trebui pusă. Însă, ţînând cont de ce se întâmplă în Ploieşti, unde totul tinde să devină anormal, analiza se impune.

 

Reamintim că primarul Adrian Dobre, deşi avea ceva bănuţi în conturile primăriei, a pretins că va achita cu prioritate utilităţile pe care le-a consumat municipalitatea, urmând să amâne plata salariilor angajaţilor.

 

Sfătuitorul de taină al lui Dobre este nimeni altul decât consilierul sau personal, colonelul SRI (r) Eugen Prună, fost lucrător în serviciile secrete, un apropiat al familiei Anastase. Bine, se pare că aici, sintagma “fost lucrător” poate fi considerată nepotrivit aleasă, dat fiind faptul că cine a gustat din supa puterii informaţiilor secrete nu se poate lasa de acest sport.

 

Prună este cel care face şi desface în primărie. El stabileşte cine, unde, cum, când, cât. Raportat la acest consilier, primarul Dobre este un simplu executant, un băiat bun la toate, fără opinii calificate care să fie luate în seama.

 

Prună este, în fapt, adevăratul primar al Ploieştiului, plantat în primărie de către cine a câştigat în realitate alegerile. Iar acest “cine” nu este nici Adrian Dobre şi nici PNL Prahova. Mixajul dintre un primar nepriceput şi un supervizor parasutat din structurile informative a avut un efect distrugător asupra oraşului unde aceştia domnesc.

 

Roberta Anastase este un alt personaj prezent în ecuaţie. Ea este cea care, în disperare de cauza, a fost văzută în perioada scandalului salariilor încercând să îl deturneze pe Dobre de la intenţia acestuia sinucigaşă de a nu achita salariile în primărie şi reuşind. Personaj cu notorietate, în mandatul lui Dobre a preferat să stea în spate, cu discreţie şi să supravegheze mersul protejatului sau. Pentru că, da, Dobre este protejatul familiei Anastase şi de când se ştie stă la cheremul familiei.

 

Fără veleităţi politice deosebite, Adrian Dobre a făcut saltul către funcţia de subprefect şi apoi prefect din nimic, singură să calitate vizibilă fiind slugărnicia. Faptul că Roberta Anastase a ieşit din acest anonimat şi s-a implicat personal demonstrează că Dobre a depăşit pragul admisibil al incompetenţei şi că, de la acest moment, deja crează pagube liberalilor şi aparţinătorilor săi politici.

 

Un alt personaj politic implicat în alegerea lui Dobre că primar este Andrei Voloşevici, avocatul ploieştean care a condus oraşul în perioada 2008-2012.

 

Înlăturat de la posibilitatea de a mai candida prin inculparea să într-un dosar penal de răsunet, Voloşevici a dorit cu tot dinadinsul să îşi pună amprenta pe procesul de desemnare a inlocuitorului sau în alegeri, garantând pentru Adrian Dobre. Prezent în campania electorală a lui Adrian Dobre, Voloşevici a susţinut că acesta este alegerea potrivită. Acelaşi personaj a terminat prin a îl critica vehement pe Dobre, sancţionându-i derapajele în conducerea oraşului şi declarând că este, din nou, dispus să candideze.

 

Până acum, anunţat drept posibil candidat ALDE, Voloşevici nu ar spune nu nici unei candidaturi din partea PNL sau a oricărui alt partid care ar putea să-i garanteze victoria.

 

Pentru că, atunci când este vorba despre putere, ideologia nu mai contează.