In această dimineaţă, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova au pus în executare 1 mandat de percheziţie domiciliară şi 5 mandate de aducere, în municipiul Ploieşti, în vederea documentării activităţii infracţionale a mai multor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune prin metoda ,,ghicitul”, lovirea sau alte violenţe, violare de domiciliu şi şantaj.

 

Activitaţile de astăzi au constat în instrumentarea a 2 cauze penale.

 

Astfel, poliţiştii din cadrul Biroului pentru Combaterea Infracţiunilor Contra Persoanei şi Patrimoniului, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, au efectuat o percheziţie domiciliară, în municipiul Ploieşti, la domiciliul a două femei, cu vârstele de 20, respectiv 40 de ani. Acestea fiind conduse la sediul unităţii, pentru audieri.

 

Din cercetări a reieşit că, începând cu anul 2021 şi până în prezent, cele două femei ar fi înşelat mai multe persoane, prin inducerea în eroare a acestora, cu privire la faptul că ar deţine puteri supranaturale, prin care ar putea să rezolve problemele personale ale persoanelor vătămate, solicitându-le acestora sume de bani. 

 

Prejudiciul cauzat este de aproximativ 230.000 de lei.

 

În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate bunuri susceptibile să fi fost folosite în activitatea infracţională.

 

Poliţiştii din cadrul Secţiei nr.1 de Poliţie Ploieşti, într-o altă cauză penală au pus în executare 5 mandate de aducere, în municipiul Ploieşti, privind mai multe persoane care se sustrăgeau cercetărilor în cadrul unui dosar penal deschis pentru săvârşirea infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe, violare de domiciliu şi şantaj.

 

În fapt, în cursul lunii aprilie a.c., un bărbat în vârstă de 50 de ani ar fi agresat alţi doi bărbaţi, pătrunzând, fără drept în curtea locuinţei acestora, motivul altercaţiei fiind că unul dintre aceştia îi datora o sumă de bani altuia.

 

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

 

Activităţile au beneficiat de sprijinul loptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Prahova.

 

În urma probatoriului administrat, faţă de cele două femei bănuite de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune şi faţă de bărbatul bănuit de săvârşirea infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe, violare de domiciliu şi şantaj a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând  a fi prezentaţi unităţii de parchet cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

 

 

 

Sursa: www.prahovaeconomica.eu