Operatorul de salubritate din Ploieşti, SC Rosal Grup SA, a anunţat că începând de luni nu mai ridică deşeurile menajere din municipiu, invocând faptul că proprietarul singurei rampe ecologice din judeţul Prahova ”nu mai permite accesul maşinilor Rosal fără asumarea prin contract a plăţii contravalorii taxei de mediu”. Anterior, Rosal a provocat nemulţumirea asociaţiilor de proprietari din municipiu, dar şi pe a primarului oraşului, după ce a inclus contravaloarea taxei în facturile trimise populaţiei.
"Începând de astăzi, 05.06.2017, SC Rosal Grup SA se află în imposibilitatea de a colecta deseurile menajere din localitatile ce fac parte din zonele 2 si 6, pe care le deserveşte, inclusiv municipiul Ploieşti, conform contractului 1792/ 13.09.2016 incheiat cu Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara ''Parteneriatul pentru Managementul Deseurilor Prahova''.
Măsura ne este impusă ca urmare a faptului că SC Vitalia Servicii pentru Mediu – Tratarea Deseurilor SRL , proprietarul singurei rampe ecologice la care suntem obligaţi prin contract să transportam spre depozitare deşeurile menajere, nu mai permite accesul maşinilor Rosal fără asumarea prin contract a platii contravalorii "taxei de mediu", care potrivit OUG nr. 196/2005 revine proprietarilor/administratorilor de depozite si nu operatorilor de salubritate.
Subliniem faptul că începând cu luna ianuarie 2017 şi până la finalul lunii mai 2017, SC Rosal Grup SA plateste din resurse financiare proprii contravaloarea acestei taxe.
Acest efort facut de subscrisa in scopul indeplinirii obligatiilor contractuale fata de cetateni nu mai poate fi sustinut din resurse proprii si in locul celui obligat prin lege.
Prin refuzul societatii Vitalia de a mai primi maşinile noastre in incinta rampei ecologice Boldesti Scaeni, fără asumarea platii contravalorii taxei de mediu, activitatea societatii noastre este pur şi simplu blocată.
Compania noastră a notificat această stare de fapt tuturor institutiilor responsabile, aşteptănd de la aceştia implicarea pentru identificarea soluţiei legale şi corecte pentru rezolvarea situatiei create.
Ne cerem scuze utilizatorilor şi partenerilor noştri şi îi rugăm să înţeleagă faptul că până la reglementarea situaţiei, Rosal se afla in incapacitatea de a-si onora obligaţiile contractuale.