
Situaţie incredibilă la Primăria Ploieşti. Primarul Adrian Dobre convoacă o nouă şedinţă de îndată a Consiliului Local Ploieşti pentru luni, 5 iunie, ora 19.00 deşi nu există avizele Direcţiei Juridice şi a celei Economic pentru proiectul aflat pe ordinea de zi.
Conform, documentelor publicate pe siteul municipalităţii- www.ploiesti.ro nici şedinţa de duminică nu a avut aceste avize, deci, chiar dacă ar fi existat cvorum proiectul nu ar fi putut fi discutat neexistând avizele de specialitate.
Interesant este că în avizele prezentate pe siteul municipalităţii reprezentanţii Direcţiei Juridice se pronunţă asupra valorii economice a mărcilor, iar cei de la Economic despre legalitate. Adică, nu acordă avizele pe care ar trebui să le ofere conform prevederilor legale!
Circul va continua şi astăzi, când primarul Dobre încearcă din nou să obţină un vot favorabil pe proiectul privind “însuşirea evaluării mărcilor”.
Nu spune însă nimic despre dorinţa suporterilor privind încredinţarea mărcilor către clubul Petrolul ’52, aşa cum cer de mai bine de 10 luni suporterii Lupilor Galbeni.
Senzaţia noastră este că primarul are un scenariu bine pus la punct….va încerca prelungirea aşa numitei însuşiri a mărcilor de către CL până când va expira termenul la care Petrolul 52 se poate înscrie în competiţiile organizate de LPF şi FRF. Noi credem că acest lucru se numeşte înşelătorie!


Primarul Dobre convoacă din nou şedinţa CL fără a avea vizele Economicului şi Juridicului. Bătaia de joc la adresa Petrolului continuă! FOTO
5 iunie 2017
(887 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Trei zile de film românesc în aer liber, la Ploieşti
(17 august 2015)
323 vizualizări
Lucrări de reparaţii/întreţinere pe străzile din zona de vest a oraşului
(29 octombrie 2019)
54 vizualizări
VIDEO Acţiune de amploare a forţelor de ordine în Mimiu!
(21 aprilie 2020)
277 vizualizări
Instanţa a respins arestarea preventivă a proxeneţilor săltaţi, joi, de poliţiştii prahoveni
(10 noiembrie 2018)
100 vizualizări
14 străzi „răscolite“ în Câmpina pentru canalizare, doar o alee este finalizată
(6 august 2014)
706 vizualizări
Contractul pentru tronsonul McDonald’s – BCR a fost semnat
(12 iunie 2014 - Alex POLICALĂ)
149 vizualizări
Accident în giratoriul de la Strejnicu! Şoferul avea o alcoolemie de 1,27!
(3 iulie 2021)
1010 vizualizări
Căldură mai ieftină pentru ploieştenii care stau la bloc
(1 noiembrie 2017)
624 vizualizări
VIDEO Telescaunul de la Cota 2000 "dansează" la viteze extreme de 160 km/h
(6 februarie 2024)
129 vizualizări
Directorii de la teatru şi filarmonică au demisionat
(9 iulie 2015)
504 vizualizări
Bărbatul care a fost dat dispărut în Munţii Bucegi a fost găsit mort în zona Valea Babei
(22 ianuarie 2020)
107 vizualizări
Accident rutier grav pe DN1B la Mizil. Microbuz plin cu pasageri, implicat!
(14 august 2019)
182 vizualizări
Botez: "Solicit primarului Dobre să vireze,urgent, banii câştigaţi de TCE!"
(17 ianuarie 2019)
331 vizualizări
Veşti proaste pentru bolnavii de cancer din Prahova! Centrul de Radioterapie de la Ploieşti, pus pe linie moartă de către liberali!
(25 mai 2021)
1023 vizualizări
Ganea despre începerea şcolilor în Ploieşti: " Primarul Ploieştiului a devenit expert în…fuga de responsabilitate"
(8 ianuarie 2017)
1111 vizualizări
Noi infectări cu coronavirus în Primăria Ploieşti! Primarul liberal Dobre refuză testarea contacţilor direcţi!
(26 august 2020)
760 vizualizări
Nouă căruţe confiscate în urma percheziţiilor la persoane suspecte de ilegalităţi în domeniul silvic
(27 iulie 2017)
394 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























